Masina incendiata in Piata Victoriei

Scris pe 14 April 2007
in categoria Informale, Fotografiate | Accesari: 2525

Masina incendiataÎnainte de instalarea sistemului de semaforizare, Piaţa Victoriei era scena unor accidente auto zilnice, cauzate în majoritatea cazurilor de neacordarea priorităţii. De la seria vedetelor televizate care şi-au pierdut sute de cai putere în indendii pe autostradă, destul de rar mai poţi asista la incendierea unei maşini, mai ales când proporţia Daciilor vechi a scăzut considerabil în parcul auto din capitală. Oprită la semafor, o Dacie break albă a avut această soartă nefericită într-o sâmbătă de 14 aprilie 2007, pe la ora 12:10.

Masina incendiata Masina incendiataMasina incendiata

 

De la înălţimea blocului turn am asistat la extinderea incediului de la motor în întreaga maşină, la intervenţiile nereuşite ale oamenilor de pe stradă de a opri focul şi, în fine, la rezolvarea rapidă a problemei de către două echipe de pompieri, sosite după maxim 15 minute de la declanşarea incidentului.

În cele aproximativ opt minute, timp în care incendiul s-a extins, mai multe persoane au încercat să stingă focul folosindu-se de stingătoarele din dotarea automobilelor. Interesant este faptul că puţini s-au priceput să le mânuiască, doar poliţistul de la circulaţie dovedind că ştie cum trebuie folosit.

Cum focul cuprinsese toată maşina, zona a fost blocată, o explozie fiind de aşteptat dintr-un moment în altul. Doar două pneuri au apucat să explodeze. Cele două maşini de pompieri apărute au oprit spectacolul nefericit în câteva zeci de secunde.

Comentarii

Comenteaza




*
Rescrie cuvantul de siguranta.
Anti-Spam Image