The Cranberries in concert la Romexpo (Foto: InfoMusic.ro)

O săptămână cu dans irlandez și muzică live

Când mergi la multe concerte în ideea de a urmări tot ce se petrece și de a relata rapid despre ele pe InfoMusic, începi să pierzi uneori din experiența unui moment live. Chiar și atunci când vine vorba de muzici preferate, tendința de a urmări cât mai multe aspecte ale unui show îți afectează trăirea afectivă a acestuia. Recent am văzut The Cranberries la Romexpo, o nouă reprezentație Lord of the Dance la Sala Palatului și Kosheen în Club Panic.

Noul show Lord of the Dance (Foto: InfoMusic.ro)

Noul show Lord of the Dance (Foto: InfoMusic.ro)

Îmi plac ritmurile irlandeze și m-a fascinat ca pe mulți alții dansul lui Michael Flatley. Mi-am satisfăcut curiozitatea anul trecut urmărindu-i trupa de dansatori The Lord of the Dance la Sala Palatului. Cum experiența a fost una plăcută, aveam motive să îi revăd cu ocazia premierei mondiale a noului show. De această dată locul în sală a fost mult mai aproape de scenă; pe de o parte îi puteam vedea în mărime naturală, pe de altă parte, pierdeam spectacolul panoramic. Astfel, am sesizat ușoare desincronizări, iar dansul mi s-a părut mai mult aplicat muzicii și nu atât de bine integrat. Asta nu a compromis însă show-ul per total, publicul fiind dus în extas și de această dată. Dar cum spuneam și mai devreme, mi-a tăiat linia magică la povestea celtică a luptei dintre bine și rău. Am subliniat acest lucru și în recenzia Lord of The Dance 2012.

The Cranberries in concert la Romexpo (Foto: InfoMusic.ro)

The Cranberries in concert la Romexpo (Foto: InfoMusic.ro)

Vârsta îmi deconspiră ușor preferințele pentru rock și implicit, The Cranberries au figurat la un moment dat într-un playlist zilnic. Ratasem prima venirea a irlandezilor în România și eram hotărât să le văd concertul de la Romexpo. Încă de la intrare am avut senzația plăcută de a mă regăsi în public, fără aglomerație inutilă, cu oameni frumoși în jur după cum avea să constate și Dolores O’Riordan. Eram prima dată în acel pavilion expozițional, iar deschiderea făcută de The Mono Jacks avea să-mi dezvăluie o acustică cu probleme. Sunetul la The Cranberries a fost mai bun și mult mai puternic, dar în anumite zone din sală era afectat uneori de ecouri. Am urmărit primele trei piese din fața scenei, apoi din primele rânduri din public, de unde am fost nevoit să migrez în spate din cauza unui fan afon ce strica tot farmecul versurilor. Din spate am conștientizat un public destul adormit, care s-a trezit la viață abia spre final odată cu „Salvation” și „Zombie„. Setlisturile concertului, o privire per ansamblu și multe poze puteți găsi în recenzia The Cranberries 2012.

Concert Kosheen in Club Panic (Foto: InfoMusic.ro)

Concert Kosheen in Club Panic (Foto: InfoMusic.ro)

Ai auzit cu siguranță melodiile „catch„, „hide u” sau „hungry„, chiar dacă numele Kosheen ar putea să nu-ți spună nimic. E vorba de un trio din Marea Britanie care pe 13 octombrie a concertat în clubul Panic, fost Control. S-a dovedit o alegere excelentă de a-mi încheia ziua de sâmbătă. Trecuse o vreme de când nu mai fusesem conectat la trăirea live a unui concert – ultima oară fiind Rezident EX de la Arenele Romane. Înconjurat de un public tânăr și frumos, de-a dreptul molipsitor energetic, la doar un metru de scenă am fost efectiv obligat să mă bucur de muzică :) Iar la sfârșit am avut senzația că s-a terminat prea repede. Am scris mai multe și am pus pozele smulse din acea lumină roșie imposibilă într-o recenzie Kosheen 2012.

Fabrica R&M din Sofia

R&M a deschis o fabrica de fibra optica la Sofia

Pe 2 octombrie am participat la deschiderea unei fabrici de fibra optica R&M la Sofia, Bulgaria. Producatorul de netwoking isi reduce astfel costurile de productie la cel mai scazut nivel din ultima decada. R&M va lupta de la Sofia cu competitorii din China. Elvetienii au primit sprijinul prompt al autoritatilor bulgare, care incurajeaza activ investitiile medii. Deschiderea fabricii a fost sustinuta inclusiv de presedintele tarii vecine, care a luat parte la un eveniment ce a tinut cateva ore.

Partenerii R&M din Romania in vizita la Sofia

Partenerii R&M din Romania in vizita la Sofia

Reichle & De-Massari este o companie independentă din Elveția care produce echipamente pasive de retea (cablu FTP si fibra optica, conectori, patch paneluri si tot felul de cutii de distributie etc.). Calitatea acestor produse este recunoscuta de orice specialist in networking, contribuind la realizarea unor infrastructuri de comunicatii fiabile si sigure. Cu brandul R&M m-am intalnit inca din 2003, dar am devenit tot mai apropiat de acesta incepand din 2006, cand a fost deschis biroul de reprezentanta de la Bucuresti. Am avut ocazia de a vizita de cateva ori sediul lor central din Elvetia de la Wetzikon. Vazusem cum se produc acolo diversi conectori de retea si cablurile de fibra optica, prin urmare eram curios sa vad cum a fost relocata la Sofia o parte a productiei. Brandul R&M poarta inainte de toate notorietatea lucrului elvetian bine facut, exact si sigur. Mai trebuie spus ca firma este detinuta de o familie – Reichle – prin urmare traditia e un element cheie in stabilitatea brandului.

Francul elvetian a devenit din ce in ce mai puternic in ultima perioada si era necesar ca R&M sa ia o decizie pentru eficientizarea businessului. Intr-un timp relativ scurt s-a decis deschiderea unei fabrici de fibra optica in exteriorul Elvetiei. Cum activitatea regionala era gestinata de la Sofia, iar autoritatile bulgare au acordat un suport rapid, in doar 9 luni a fost construita o fabrica noua la vecinii nostri de peste Dunare. R&M sustine ca a ajuns in prezent la cel mai mic cost de productie din ultimii 10 ani, pastrandu-si in continuare standardele ridicate si rigoarea in testare.

Vizita prezidentiala

Am fost uimit de prezenta la deschiderea fabricii a Presedintelui Bulgariei – Rosen Plevneliev. Acesta ne-a vorbit despre noua orientare a tarii vecine pentru atragerea investiilor straine, ramanand alaturi de presa si partenerii R&M din Bulgaria și Romania. pe toata durata evenimentului. Am retinut dorinta președintelui bulgar care isi doreste ca Bulgaria sa devina Elvetia balcanilor. El doreste ca tara sa sa devina o tara a fabricilor. A intarit ca oamenii lor sunt bine pregatiti profesional si ca e fericit ca  produsele fabricate la Sofia se vor comercializa in intreaga lume.

Presedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev

Presedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev

La prezidiu, alaturi Presedintele Bugariei, au mai fost prezenti Regina EscherAmbasadorul Elvetiei la Sofia, Borislav Stefanov – Directorul Agentiei de Investitii din Bulgaria, Hans Hess – Presedintele Consiliului Director R&M, Peter Reichle, co-proprietar al companiei si Alexander Petrov – Directorul R&M Bulgaria. Acesta din urma s-a implicat in dezvoltarea afacerii elvetiene la Sofia.

R&M vrea sa lupte din Bulgaria cu competitorii din China la capitolul eficienta

Fondata in 1964 de Hans Reichle, compania R&M este numarul 1 in domeniul sau in Elvetia si printre primele trei din Europa. Bulgaria devine cea de-a doua locatie ca importanta pentru compania ce are operatiuni in peste 20 de tari. Flexibilitatea in domeniul legislatiei muncii si suportul autoritatilor au recomandat Bulgaria.

Fabrica de la Sofia a fost construită de la zero în doar 9 luni, implementandu-se cele mai avansate standarde de calitate. Investitia se va ridica la 7,1 milioane de euro pina la sfarsitul anului, urmand sa ajunga la 9 milioane de euro pina in 2014. Momentan sunt in jur de 60 de angajati, numarul lro urmand sa creasca la 100 pina in 2013. 6 inginerii R&M instruiti in Elvetia sunt implicati in productia cablurilor de fibra optica.

Elvetia ocupa locul 12 in topul investitiilor in Bulgaria, acestea ajungand la un miliard de euro. Nestle este principala companie elevetiana prezenta in tara vecina. Olanda si  Austria sunt printre primele tari dupa volumul investiiilor facute in Bulgaria, sumele fiind de ordinul a 6 miliarde de euro (din 1996 incoace).

Biroul de reprezentanta R&M de la Bucuresti are in prezent 4 angajati. Deschiderea fabricii de fibra optica de la Sofia va permite livrarea rapida de produse si la Bucuresti. Trebuie spus ca fabrica produce pe baza de comenzi si nu pentru stoc, raspunzand in mod particular fiecarui proiect de infrastructura de comunicatii. Produsele de fibra optica R&M se adreseaza retelelor publice, proiectelor telecom si cele ale companiilor private.

Echipa R&M Romania

Echipa R&M Romania

Jennifer Lopez - concert la București

Jennifer Lopez vine în România

Actrița comediilor romantice de sâmbătă seara, care la un moment dat a avut o ascensiune în muzica pop, Jennifer Lopez vine până la urmă în România. Cei care au habar de numele de cod J. Lo ar putea rezona cu titluri de cântece precum: “Jenny from the Block”, “Love Don’t Cost a Thing”, “Ain’t It Funny”, “On The Floor” şi “Dance Again”. Diva va cânta la București pe 14 noiembrie la Romexpo, scrie InfoMusic.

Jennifer Lopez - concert la București

Jennifer Lopez – concert la București

Concertul J.Lo  face parte din turneul mondial “Dance Again” demarat pe 14 iunie în Panama City. Biletele se vând prin Eventim la următoarele prețuri:

  • VIP Exclusive – 958,50 RON
  • VIP – 745,50 RON
  • Golden Circle – 298,20 RON
  • Normal Circle – 191,70 RON
  • Standing level 2 – 106,50 RON

Lady Gaga nu mai inaugurează Arena Națională

Lady Gaga trebuia să susțină primul concert pe Arena Națională, după ce trupa IRIS a fost nevoită să-și mute concertul aniversar în Piața Constituției. Tot în această piață se va muta și concertul Lady Gaga programat pentru 16 august, după cum notează InfoMusic.ro.

Organizatorii pun mutarea pe seama pregătirilor ce au fi durat mai mult decât timpul prevăzut și nu fac referire la vânzările de bilete. Instalarea scenei ar fi deranjat astfel jocul amical dintre FC Dinamo – FC Barcelona. Nici chiar Lady Gaga în persoană nu s-ar fi putut opune fanilor alb-roșii :)

Dăm cu fotbalul înainte, amânând iar un concert pe noul stadion, sperând ca Red Hot Chilli Peppers să marcheze premiera pe 31 august. Legat de Lady Gaga, mutarea în Piață îi avantajează pe cei ce nu au plătit încă un bilet scump. O nouă categorie de bilete va fi pusă în vânzare. Vor fi locuri în picioare la Gazon C la 70 de lei până pe data de 6 august. Află mai multe detalii despre bilete și reorganizarea locurilor de aici.

 

Concurs cu abonamente la Summer Well pe InfoMusic.ro

Concurs cu abonamente la Summer Well

Summer Well 2012 va aduce în week-end-ul 10 și 11 august câteva trupe pe care e păcat să le ratezi. Mă refer în primul rând la Hurts ce merită reascultată cu Wonderful Life după ce ai terminat de citit textul, apoi la The Asteroids Galaxy Tour, recognoscibili prin single-ul Golden Age, folosit și într-o reclamă la bere. Apoi… un festival de vineri-sâmbătă pe Domeniul Știrbey de la Buftea va fi o ieșire rapidă și plăcută din București.

Concurs cu abonamente la Summer Well pe InfoMusic.ro

Dacă anul trecut l-ai ratat pe Ian Brown, acum poți vedea trupa Stone Roses reunită. The Vaccines e încă o recomandare video de la care nu mă pot abține, chiar dacă piesa aleasă mai jos ține de preferințe și nu de relevanță. Întăresc că un astfel de festival foarte condensat nu trebuie ratat. Glasvegas este încă o formație britanică de ascultat pe 11 august la Summer Well. Vă recomand doar 5 videoclipuri de mai jos pentru a nu lista aici tot lineup-ul.

Detalii despre programul Summer Well aflați de pe InfoMusic. Pe site-ul de știri din muzică se derulează un concurs cu 2 abonamente duble. Cu puțin noroc, ne vedem acolo!

The Asteroids Galaxy Tour – Golden Age

 

Hurts – Wonderful Life

 

The Stone Roses – Love Spreads

 

The Vaccines – Norgaard

 

Glasvegas – Shine Like Stars

 

Macy Gray

Macy Gray revine la București

Pe 22 noiembrie la Sala Palatului se vor auzi coverurile de pe noul album Macy Gray. Cântăreața funk va ajunge pentru a treia oară la București, dacă nu cumva îmi scapă vreun recital la numărătoare. Agenția Events se va ocupa de sufletele iubitorilor de soul.

Macy Gray

Așadar, cum spune Infomusic, hiturile I trySweet BabySexual Revolution se vor alătura probabil unor cântece celebre adaptate în stilul Marcy Gray – Wake Up (Arcade Fire), Creep (Radiohead), Teenager (My Chemical Romance) sau Here Comes the Rain Again (Eurythmics). Un moment să revedem un clip pentur cântec frumos.

 

Detalii despre bilete: infomusic.ro/2012/07/macy-gray-concert-la-bucuresti

Câștigătorul noului laptop de gaming ASUS G

Gaming cu folos sau cum se câștigă în câteva ore un laptop de senzație

Ești gamer? Pasiune sau profesie? Indiferent ce-ai răspunde, sunt sigur că nu te-ai da la o parte de la o asemenea provocare. ASUS G55 este un laptop făcut expres pentru a te juca atunci când nu stai într-un singur loc. E nou-nouț și a venit în România alături de fratele său mai mare – G75, care-l bate la diagonala ecranului având 17″ în loc de 15″. Vezi video de la finalul articolului.

Gaming pe noul laptop ASUS G

Gaming pe noul laptop ASUS G

De curând am participat la evenimentul de lansare, care nu a fost nici conferință, nici masă rotundă. Noile laptopuri ASUS G au poposit prima dată în studioul local UBISOFT, intrând în vizorul câtorva sute de jucători „de profesie”. Dintre aceștia, 16 au avut mai multă inspirație în a descrie ce anume le-a tăiat respirația butonând noile modele. Ei au concurat apoi pe noile portabile într-o finală de gaming la care au asistat inclusiv bloggeri și jurnaliști din domeniul IT&C. Competiția s-a desfășurat pe trei titluri populare – Assassin’s Creed Revelations, Driver și Ghost Recon Future Soldier PC. Acesta din urmă fusese lansat cu doar o zi înaintea evenimentului, iar portabilele ASUS G s-au descurcat remarcabil în rularea noului titlu.

Finala de gaming ASUS G de la Ubisoft

Finala de gaming ASUS G de la Ubisoft

A fost prima ocazie cu care atât laptopurile ASUS G55 și G75, cât și noul joc UBISOFT au fost prezentate și testate în public. Ghost Recon Future Soldier folosește suportul DX11, oferind detalii vizuale cât mai realiste în cazul personajelor și a iluminării globale a scenelor. Efectele speciale au fost puse în valoare pe ecranele mate FullHD ale noilor laptopuri ASUS G. După mai bine de 4 ore de joc pe laptopurile ASUS G, finala concursului a fost câștigată de Dan Dragomir, un membru vechi din echipa UBISOFT. El s-a declarat impresionat de grafica redată de laptop, fiind extrem de fericit să plece acasă cu noul ASUS G55 câștigat în urma finalei de gaming.

Câștigătorul noului laptop de gaming ASUS G

Câștigătorul noului laptop de gaming ASUS G

Urmărește un video-reportaj realizat în urma finalei de gaming:

 

 

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

Gaming ca într-un SF cu ASUS ROG Maximus V Formula

Dacă nu ești gamer la zi, titlurile astea gen Maximus N Formula pot trece pe lângă tine precum cotațiile la bursă pe lângă un sudor. Nu am găsit altă comparație din mers. Dacă ai ceva lecturi SF la bagaj, tresari la chestiie astea ce ies din banalul PC-ului de pe birou.

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

ASUS ROG Maximus V Formula este un alien al plăcilor de bază, având în circuite sevă de Intel Z77 și nutrind implicit prietenie galactică pentru ultimele 2 generații de Intel Core. Era un timp când interesul se oprea la procesoare. A fost. Acum e nevoie de mult mai mult pentru a atrage gamerul pur sânge.

Pentru cei care își moddează avionul, există Fusion Thermo, o configurație de răcire și cu aer și cu apă. Pentru cei cu urechea fină sau cel puțin pretențioasă, există SupremeFX IV. Chiar dacă i s-ar fi spus Supremus pentru a rămâne în regimul gladiator-esc, hardware-ul ăsta se specializa tot în audio. Are niște condesatori audio ELNA, care sunt fabricați în Japonia și trecuți printr-o triere atentă, și un condesator principal foarte mare de 1500uF. Sunetul este prelucrat mult mai bine și mai curat decât de un chip integrat în placa de bază. În plus, are o protecție mult mai bună la interferențe.

Apoi, pentru gamerii online, există GameFirst II, care face jocurile mai fluide și caută să elimine întreruperile din comunicațiile VoIP.

Placa de bază ASUS ROG Maximus V Formula cu ThunderFX

Placa de bază ASUS ROG Maximus V Formula cu ThunderFX

Placa vine cu un dispozitiv extern ThunderFX care constă într-un amplificator de 300ohm pentru căști. Are tehnologie de atenuare a zgomotului ambiental (ENC) cu un convertor digital-analog (DAC) cu raportul semnal-zgomot de 120dB. Include și un releu dedicat ce deconectează partea audio în momentul opririi și pornirii calculatorului. ThunderFX poate fi folosit pentru desktop-uri, notebook-uri, Xbox 360 și PlayStation 3.

Dacă vă interesează mai multe detalii despre Maximus V Formula, citiți acest comunicat de presă ASUS.

ASUS Transformer AiO cu Windows 8, pentru spor la lucru la birou

Transformer AiO sau comuniunea Windows – Android

Expoziția COMPUTEX 2012 îmi dă motive să vă scriu iar despre noile produse ASUS. După hibridul ultrabook-tabletă, iată că taiwanezii marchează o nouă premieră încrucișând un desktop cu o tabletă. Parțial tabletă, pentru că este mai degrabă un ecran wireless pentru computerul multifuncțional, ce poate rămâne pe birou.

ASUS Transformer AiO cu Windows 8, pentru spor la lucru la birou

ASUS Transformer AiO cu Windows 8, pentru spor la lucru la birou

Ciudățenia se numește Transformer AiO și o văd potrivită pentru birourile mici, simplificând întâlnirile lucrative, care sunt de regulă buluc peste monitorul unui calculator. Inclusiv leneșii dependenți de PC vor putea găsi mai des relaxarea, tolonindu-se pe canapea, luându-și alături ecranul wireless al lui AiO.

Partea interesantă Numărul 2 este opțiunea de lucra fie în Windows 8, fie în Android, în funcție de situație.

ASUS Transformer AiO cu Android, pentru comoditate pe ecran

ASUS Transformer AiO cu Android, pentru comoditate pe ecran

Transformer AiO are un ecran LED multi-touch de 18.4 inci în diagonală. Echipamentul se poate înclina și poziționa ușor pe înălțime.  E performant și pe partea audio, ASUS punându-i înăuntru tehnologia SonicMaster – cea cu sunetul de cristal și basul pronunțat.

Două asiatice simpatice ne dau mai multe indicii despre lucrul în tandem cu ASUS Transformer AiO

Două asiatice simpatice ne dau mai multe indicii despre lucrul în tandem cu ASUS Transformer AiO

ASUS TAICHI - tableta si ultrabook

ASUS dezlănțuie hibrizii – ASUS TAICHI

Gadgeturile momentului se transformă peste noapte. Față de computerele știute până acum, hibrizii amenință să preia puterea. Demarcația dintre laptop/netbook/tabletă/ultrabook/all-in-one e tot mai greu de urmărit. Miza este flexibilitatea.

ASUS TAICHI este noutatea dezvăluită la COMPUTEX 2012. Este un produs ce combină un ultrabook cu două ecrane și o tabletă multi-touch.

ASUS TAICHI - tableta si ultrabook

ASUS va pune pe piață două modele de TAICHI: de 11.6” și de 13.3”. TAICHI are câte un display IPS/FHD LED-backlit pe fiecare față a capacului. Poate fi utilizat și ca ultrabook cu tastatură QWERTY completă și cu pad, dar și ca tabletă atunci când e închis capacul. În modul tabletă multi-touch, TAICHI are suport pentru stylus electronic.

Oricum l-ai privi, cele două ecrane ale lui TAICHI apelează la același hardware. Ecranele sunt independente și pot fi folosite în același timp în scopuri diferite. Cineva poate lucra pe ultrabook, iar o altă persoană poate vedea ecranul de pe spatele capacului. Calea este deschisă dezvoltatorilor de aplicații și sper ca ASUS să se facă simțit și în acest sens încă de la punerea lui TAICHI pe piață.

ASUS TAICHI - tableta si ultrabook

TAICHI este ușor și subțire ca ASUS ZENBOOK, va folosi un procesor Intel Core de generația a treia, stocare SSD și Wi-Fi 802.11n dual band. Dincolo de specificații, așa cum zice și filosofia Happiness 2.0, valoarea va fi dată de bucuria adusă utilizatorului. Aștept să fiu pus în postura acestuia :)

Detalii despre primele anunțuri făcute la Computex 2012 puteți găsi în acest comunicat de presa ASUS.

Update: Citește și despre sistemul All in One cu tabletă wireless drept ecran, care operează și Windows 8 și Android.