Arhive etichete: parc

Parcul Cişmigiu la inceput de octombrie

Octombrie, vara

Calendarul nu mai e ce-a fost odată… Cişmigiul arată de zece şi suntem în luna a zecea. Frunzele au uitat sa se arunce in picaje avântate. Soarele e vocea autoritară a sezonului, iar bucureştenii îi ascultă chemarea la bucuria naturii.

Toamna fură din fanii verii, ţinându-şi ploile şi guturaiul departe. Lacul îşi seduce plimbăretii cu raţe sălbatice ce au uitat până și ele de drumul ţărilor calde.

Haideţi în parcuri să lungim vara…
Parcul Cişmigiu la inceput de octombrie

Parcul Cismigiu la 1 octombrie

 

Parcul Cismigiu la 1 octombrie

Parcul Cismigiu la 1 octombrie

duminica in parc

Poți face din luni, duminică iar?

Încearcă să nu pui ceasul și să dormi peste 9. Bea imediat o cafea să nu poftești la cea servită la birou. Dacă urci în mașină ocolește biroul sau mai bine, nu urca în mașină.  Nu deschide email-ul, Twitter-ul sau Facebook-ul. Stai invizibil pe Yahoo și ignoră statusurile celorlalți. Mergi în parc, îl vei descoperi liber. Mănâncă, altfel vei duce dorul catering-ului. Nu te gândi nicio clipă la ce ai de făcut, adoptă voit un calm relaxat. Nici spre seară să nu te gândești la ziua de luni, în ajutor îți va sări marți.

Dar…
duminica in parc
Uiți să oprești telefonul și apelul de la opt și 30 te ridică brusc din pat. Bei două cafele fără niciun chef și te oprești la a treia doar din rațiune. Nu urci în mașină, dar dai o fugă la un bancomat. Agitația din stradă îți amintești de cei care așteaptă câte un email de la tine. Intri online și nu știu cum un follower te direcționează pe Twitter. Din Yahoo se deschid vreo două ferestre active și o lista de offline-uri. În minte ți se formează deja lista următoarelor acțiuni. Sună iar telefonul…

Spre seară reușești totuși ceva. Ai replicat sentimentul de duminică după-amiaza.  Poți asculta totuși un Johnny Cash – Sunday Morning Coming Down.