Pasajul Basarab a împlinit dorințele multor bucureșteni – ale celor care visau să-și scurteze itinerariul zilnic, ale celor scoși din pepeni de șantierul ultimilor 11 ani, ale celor care sperau că traficul din zona lor avea să se mute în altă parte (via pasaj), ale celor care câștigau din despăgubiri, ale primarului care voia să nimerească în cele din urmă data deschiderii, ale operatorilor de televiziune care puteau surprinde un moment istoric (odată la jumătate de secol vezi așa ceva), ale producătorilor autohtoni de telenovele rămași fără idei de panoramice la ruperea planului acțiunii.
Maxim 2 minute este durata traversării de la Banu Manta către Vasile Milea (Apaca). Un drum lung, care înainte te purta prin locuri de staționare precum Gara de Nord-Witing-Plevnei, se parcurge acum extrem de repede și de lejer, ca în filmulețul de mai jos.
Bună ideea PR-istică „să dăm pasajul urbii”! Sâmbătă – puzderie de lume pe pod, pe lângă, pe sub. Pe stâlpii ASTALDI-zați, laser frate! Vizibil dinspre Plevnei sau dinspre Calea Griviței, fasciculul de lumini atrăgea atenția șoferilor nocturni la minunăția arhitecturală. Nu pricep de ce NU s-au desfășurat pe stâlpi niște bannere cu GARA BASARAB sau BUCUREȘTI NORD! Poate că factura (de altfel, scumpă ca la noi, nicăieri) cuprinde și o deducere pentru reclama servită dezvoltatorului/constructorului. Suntem capitala BUCUREȘTI-ASTALDI! A nu se înțelege greșit, toată lauda pentru constructorul portughez, dar avem o problemă de imagine undeva în ograda administrativă a Capitalei.
Prima zi de circulație pe Pasajul Basarab a prilejuit regruparea blocajelor rutiere. E prematur să le numim acum, devreme ce pe mulți îi împinge curiozitatea spre pasaj, dar zonele Titulescu și Vasile Milea – Apaca vor fi magnetice ambuteiajelor. De exemplu, astăzi, la oră de trafic (17:40) coborârea spre Vasile Milea era blocată la coborâre de la jumătatea podului arcuit din Grozăvești.
În altă ordine de idei: Finisajele nu sunt gata, iar în graba lansării, rabatul de la calitate nu va fi greu de mascat/justificat. Sunt dezamăgit de modul în care se captează apa de pe poduri și se revarsă pe la stâlpii de susținere. Dâmbovița nu era chiar așa de departe și nu strica o minimă canalizare la nivelul grandios al construcției. Ornamentarea podului Grozăvești s-a făcut în dulcele stil dâmbovițean: garduri de sârmă (ca la vite) și pomuleți aclimatizați în ghivece brand-uite pe linie administrativă/sectorială. Totodată, stațiile de metrou rămân probabil doar în grija Metrorex-ului, parcările au apărut prin jurul lor, dar nimeni în afară de pietoni nu vede bălțile oceanice ivite la fiecare aversă pe la gurile de acces la metrou.
