Reclama Vodafone Business: SA-ul către SRL

Reclama cu S.R.L.-ul lui Vodafone a prins la populația autohtonă de tip business mai ceva decât Santa Fe-ul la micii întreprinzători SUVerani din provincie. În toate textele scrise roșu-alb-negru, vezi defapt o monografie a IMM-urilor mioritice trans-CAEN-iene. Personajele sunt stereotipuri, iar scenariul mai că te îndeamnă la mită și delapidare (vă amintiți probabil unde au ajuns biletele la operă). Publicul vizat trebuie să se regăsească printre eroii foiletonului, iar oferta VDF să le vină mănușă. Avem idei, avem soluții – e o deviză excelentă pentru un spirit întreprinzător.  Principiile-de-conduita-in-afaceri-ale-vodafone spun că “angajaţii noştri trebuie să se comporte onest, integru şi cinstit. Nu tolerăm darea şi luarea de mită sau alte tipuri de avantaje nemeritate în rândul angajaţilor noştri.” Reclama e de fapt o satiră și trebuie tratată ca atare. Excelentă satiră pentru festivalul de Foarte Scurt Metraj, neadecvată asociere cu Vodafone.

Soluția VDF revigorată cu o nouă reclamă vine să te rezolve, chiar dacă nu te face cu adevărat mai bun. E o realitate că Prezentarea finală-finală-finală se face în drum spre întâlnire. Ei au idei și primești idei ca să dregi situația și nu să te dregi. Îmi amintesc cum la Zilele BIZ sala privea aproape căzută în extaz filmulețul de mai jos. Bun foarte scurt metraj, nepotrivit mesaj. E încă o reiterare că Statul trebuie să facă educație, nu presa și în niciun caz publicitatea sau vreo companie privată.

3 comentarii la „Reclama Vodafone Business: SA-ul către SRL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *