Arhive etichetă: trafic

Pasajul Basarab - pod Grozavesti

Pasajul și blocajul – Prima trecere peste…

Pasajul Basarab a împlinit dorințele multor bucureșteni – ale celor care visau să-și scurteze itinerariul zilnic, ale celor scoși din pepeni de șantierul ultimilor 11 ani, ale celor care sperau că traficul din zona lor avea să se mute în altă parte (via pasaj), ale celor care câștigau din despăgubiri, ale primarului care voia să nimerească în cele din urmă data deschiderii, ale operatorilor de televiziune care puteau surprinde un moment istoric (odată la jumătate de secol vezi așa ceva), ale producătorilor autohtoni de telenovele rămași fără idei de panoramice la ruperea planului acțiunii.

Maxim 2 minute este durata traversării de la Banu Manta către Vasile Milea (Apaca). Un drum lung, care înainte te purta prin locuri de staționare precum Gara de Nord-Witing-Plevnei, se parcurge acum extrem de repede și de lejer, ca în filmulețul de mai jos.

Bună ideea PR-istică „să dăm pasajul urbii”! Sâmbătă – puzderie de lume pe pod, pe lângă, pe sub. Pe stâlpii ASTALDI-zați, laser frate! Vizibil dinspre Plevnei sau dinspre Calea Griviței, fasciculul de lumini atrăgea atenția șoferilor nocturni la minunăția arhitecturală. Nu pricep de ce NU s-au desfășurat pe stâlpi niște bannere cu GARA BASARAB sau BUCUREȘTI NORD! Poate că factura (de altfel, scumpă ca la noi, nicăieri) cuprinde și o deducere pentru reclama servită dezvoltatorului/constructorului. Suntem capitala BUCUREȘTI-ASTALDI! A nu se înțelege greșit, toată lauda pentru constructorul portughez, dar avem o problemă de imagine undeva în ograda administrativă a Capitalei.

Prima zi de circulație pe Pasajul Basarab a prilejuit regruparea blocajelor rutiere. E prematur să le numim acum, devreme ce pe mulți îi împinge curiozitatea spre pasaj, dar zonele Titulescu și Vasile Milea – Apaca vor fi magnetice ambuteiajelor. De exemplu, astăzi, la oră de trafic (17:40) coborârea spre Vasile Milea era blocată la coborâre de la jumătatea podului arcuit din Grozăvești.

Pasajul Basarab - pod Grozavesti

În altă ordine de idei: Finisajele nu sunt gata, iar în graba lansării, rabatul de la calitate nu va fi greu de mascat/justificat. Sunt dezamăgit de modul în care se captează apa de pe poduri și se revarsă pe la stâlpii de susținere. Dâmbovița nu era chiar așa de departe și nu strica o minimă canalizare la nivelul grandios al construcției. Ornamentarea podului Grozăvești s-a făcut în dulcele stil dâmbovițean: garduri de sârmă (ca la vite) și pomuleți aclimatizați în ghivece brand-uite pe linie administrativă/sectorială. Totodată, stațiile de metrou rămân probabil doar în grija Metrorex-ului, parcările au apărut prin jurul lor, dar nimeni în afară de pietoni nu vede bălțile oceanice ivite la fiecare aversă pe la gurile de acces la metrou.

branding car in india

Șoferii comunică brandul în trafic după regulile de circulație

branding car in indiaTragi un autocolant frumos pe uși sau îi faci o colantare ca la taxi-uri, i-o dai unuia de la logistică sau vânzări, bagi benzină și sigla ta pleacă în lume. Poate să taie linii continue sau fața altora din trafic, poate să stropească pietonii din stații și să ignore semafoarele pe roșu… Te-ai gândit ce reacții adverse poate atrage brandul tău desenat pe caroseria mașinilor de firmă?  Un start-up vrea reclama cu orice preț, dar când ai deja un manual de imagine demult rodat, trebuie să ții cont și de comportamentul șoferilor tăi.

Când șoferii devin comunicatorii imaginii tale în trafic,  respectarea regulilor de circulație valorează cât un media planing bun. Probabil că ți-ai dat seama de asta și ai trecut un număr de telefon sub “șofer indisciplinat în trafic”, dar cine răspunde la numărul respctiv? Sper că nu șoferul de la volan… Când cineva apelează numărul de sub acel text, e bine ca reclamația să ajungă și la responsabilul de PR, nu doar la șeful coloanei auto…

O situație aparte e cu taxiurile. Dintre toate firmele de taxi, nu poți să treci cu vederea unele mai entry-level cu mașini talentate la strecurat printre benzi, la intrat pe contra-sensuri, la driblat pe liniile de tramvai și la secerat ghidaje scumpe din plastic. Orice ai simți ca șofer, e bine să te controlezi și să te ferești. Dar nu suna niciodată la firma aia de taxi. Nu le opri. Nu trebuie să le plătești nesimțirea. Repet, nu vrei să fii în mașinile respective …

Scuterele cu pizza sunt un alt caz de logouri enervante în trafic. Gândește-te că prânzul tău poate fi întârziat sau anulat doar din cauza unei portiere deschise în momentul nepotrivit. Cât timp vei mânca pizza X, scuterul X va trece mereu razant cu oglinda ta.

PS: Haina te poate face om, mașina nu te face șofer.