The Cranberries in concert la Romexpo (Foto: InfoMusic.ro)

O săptămână cu dans irlandez și muzică live

Când mergi la multe concerte în ideea de a urmări tot ce se petrece și de a relata rapid despre ele pe InfoMusic, începi să pierzi uneori din experiența unui moment live. Chiar și atunci când vine vorba de muzici preferate, tendința de a urmări cât mai multe aspecte ale unui show îți afectează trăirea afectivă a acestuia. Recent am văzut The Cranberries la Romexpo, o nouă reprezentație Lord of the Dance la Sala Palatului și Kosheen în Club Panic.

Noul show Lord of the Dance (Foto: InfoMusic.ro)

Noul show Lord of the Dance (Foto: InfoMusic.ro)

Îmi plac ritmurile irlandeze și m-a fascinat ca pe mulți alții dansul lui Michael Flatley. Mi-am satisfăcut curiozitatea anul trecut urmărindu-i trupa de dansatori The Lord of the Dance la Sala Palatului. Cum experiența a fost una plăcută, aveam motive să îi revăd cu ocazia premierei mondiale a noului show. De această dată locul în sală a fost mult mai aproape de scenă; pe de o parte îi puteam vedea în mărime naturală, pe de altă parte, pierdeam spectacolul panoramic. Astfel, am sesizat ușoare desincronizări, iar dansul mi s-a părut mai mult aplicat muzicii și nu atât de bine integrat. Asta nu a compromis însă show-ul per total, publicul fiind dus în extas și de această dată. Dar cum spuneam și mai devreme, mi-a tăiat linia magică la povestea celtică a luptei dintre bine și rău. Am subliniat acest lucru și în recenzia Lord of The Dance 2012.

The Cranberries in concert la Romexpo (Foto: InfoMusic.ro)

The Cranberries in concert la Romexpo (Foto: InfoMusic.ro)

Vârsta îmi deconspiră ușor preferințele pentru rock și implicit, The Cranberries au figurat la un moment dat într-un playlist zilnic. Ratasem prima venirea a irlandezilor în România și eram hotărât să le văd concertul de la Romexpo. Încă de la intrare am avut senzația plăcută de a mă regăsi în public, fără aglomerație inutilă, cu oameni frumoși în jur după cum avea să constate și Dolores O’Riordan. Eram prima dată în acel pavilion expozițional, iar deschiderea făcută de The Mono Jacks avea să-mi dezvăluie o acustică cu probleme. Sunetul la The Cranberries a fost mai bun și mult mai puternic, dar în anumite zone din sală era afectat uneori de ecouri. Am urmărit primele trei piese din fața scenei, apoi din primele rânduri din public, de unde am fost nevoit să migrez în spate din cauza unui fan afon ce strica tot farmecul versurilor. Din spate am conștientizat un public destul adormit, care s-a trezit la viață abia spre final odată cu „Salvation” și „Zombie„. Setlisturile concertului, o privire per ansamblu și multe poze puteți găsi în recenzia The Cranberries 2012.

Concert Kosheen in Club Panic (Foto: InfoMusic.ro)

Concert Kosheen in Club Panic (Foto: InfoMusic.ro)

Ai auzit cu siguranță melodiile „catch„, „hide u” sau „hungry„, chiar dacă numele Kosheen ar putea să nu-ți spună nimic. E vorba de un trio din Marea Britanie care pe 13 octombrie a concertat în clubul Panic, fost Control. S-a dovedit o alegere excelentă de a-mi încheia ziua de sâmbătă. Trecuse o vreme de când nu mai fusesem conectat la trăirea live a unui concert – ultima oară fiind Rezident EX de la Arenele Romane. Înconjurat de un public tânăr și frumos, de-a dreptul molipsitor energetic, la doar un metru de scenă am fost efectiv obligat să mă bucur de muzică :) Iar la sfârșit am avut senzația că s-a terminat prea repede. Am scris mai multe și am pus pozele smulse din acea lumină roșie imposibilă într-o recenzie Kosheen 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *