Arhive etichete: formula

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

Gaming ca într-un SF cu ASUS ROG Maximus V Formula

Dacă nu ești gamer la zi, titlurile astea gen Maximus N Formula pot trece pe lângă tine precum cotațiile la bursă pe lângă un sudor. Nu am găsit altă comparație din mers. Dacă ai ceva lecturi SF la bagaj, tresari la chestiie astea ce ies din banalul PC-ului de pe birou.

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

ASUS ROG Maximus V Formula este un alien al plăcilor de bază, având în circuite sevă de Intel Z77 și nutrind implicit prietenie galactică pentru ultimele 2 generații de Intel Core. Era un timp când interesul se oprea la procesoare. A fost. Acum e nevoie de mult mai mult pentru a atrage gamerul pur sânge.

Pentru cei care își moddează avionul, există Fusion Thermo, o configurație de răcire și cu aer și cu apă. Pentru cei cu urechea fină sau cel puțin pretențioasă, există SupremeFX IV. Chiar dacă i s-ar fi spus Supremus pentru a rămâne în regimul gladiator-esc, hardware-ul ăsta se specializa tot în audio. Are niște condesatori audio ELNA, care sunt fabricați în Japonia și trecuți printr-o triere atentă, și un condesator principal foarte mare de 1500uF. Sunetul este prelucrat mult mai bine și mai curat decât de un chip integrat în placa de bază. În plus, are o protecție mult mai bună la interferențe.

Apoi, pentru gamerii online, există GameFirst II, care face jocurile mai fluide și caută să elimine întreruperile din comunicațiile VoIP.

Placa de bază ASUS ROG Maximus V Formula cu ThunderFX

Placa de bază ASUS ROG Maximus V Formula cu ThunderFX

Placa vine cu un dispozitiv extern ThunderFX care constă într-un amplificator de 300ohm pentru căști. Are tehnologie de atenuare a zgomotului ambiental (ENC) cu un convertor digital-analog (DAC) cu raportul semnal-zgomot de 120dB. Include și un releu dedicat ce deconectează partea audio în momentul opririi și pornirii calculatorului. ThunderFX poate fi folosit pentru desktop-uri, notebook-uri, Xbox 360 și PlayStation 3.

Dacă vă interesează mai multe detalii despre Maximus V Formula, citiți acest comunicat de presă ASUS.