Arhive etichete: Asus

ASUS Challenge: 5 liceeni pasionați de informatică pot echipa un laborator modern

ASUS provoacă liceenii din capitală să-și reprezinte liceul într-un concurs online de informatică. Premiul cel mare constă în dotarea laboratorului din liceu cu 30 de computere All-In-One ASUS ExpertCenter E5 și un laptop ExpertBook B3 Flip.

Elevii din clasele liceale se pot înscrie împreună cu un cadru didactic îndrumător în echipe de maxim 5 pe site-ul asuschallenge.ro, până pe 31 martie. Fiecare echipă trebuie să aibă access la un desktop, cel puțin un smartphone și conexiune Internet, competiția având loc pe platformele Kahoot! și Zoom.

O simulare va avea loc pe 4 aprilie, iar după două etape de departajare tot în luna aprilie va urma finala pe 4 mai, care va decide echipa câștigătoare din maxim 20 de finaliste.

Concursul de informatică ASUS Challenge este corelat cu disponibilitatea pe plan local a unui vast portofoliul de produse ASUS pentru elevi și cadrele didactice.

„Prin acest proiect încurajăm dezvoltarea competențelor de programare în rândul liceenilor, pe care vrem să îi determinăm să utilizeze cât mai eficient tehnica de calcul și noile mijloace de comunicare.„, a declarat Bogdan Ivașcu, Country Manager ASUS România.

Concursul de informatică ASUS Challenge este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Este important să conștientizăm importanța promovării competențelor digitale și mai cu seamă să susținem colaborarea dintre unitățile de învățământ și mediul de afaceri tocmai pentru a-i implica pe elevii noștri în contexte non-formale de învățare care să le asigure dezvoltarea și o inserție mai ușoară pe piața muncii în viitor.

Felicităm această inițiativă, mulțumim pentru deschiderea spre colaborare și avem încredere în reușita acestui concurs și în continuarea sau poate chiar extinderea la nivelul țării a acestor inițiative.„, a declarat Mihaela Ștefan, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Echipamentele ASUS ce vor dota viitorul laborator:

ExpertCenter E5 AiO 22 (E5202WHAK) este un desktop all-in-one premiat cu Red Dot Product Design Award 2021. Sistemul este ideal atât pentru activitățile business, cât și pentru cele educaționale, fiind disponibil pe piața românească în multiple configurații. Seria este echipată cu procesoare ce urcă în gamă până la Intel Core i7 din generația a 11-a, dispune de conectivitate rapidă, tehnologie de anulare a zgomotului de fundal prinAI și stocare cu posibilitate de upgrade.

ExpertBook B3 Flip (B3402FEA) este un laptop convertibil, recomandat pentru sistemul hibrid de învățământ, al cărui ecran se deschide la 360° pentru o flexibilitate totală a afișajului. Este un companion ideal pentru profesori și studenți. Dispune de o cameră secundară integrată deasupra tastaturii pentru comunicații confortabile atunci când se folosește în modul tabletă. Calitatea sesiunilor online este îmbunătățită cu ajutorul tehnologiei audio de anulare a zgomotului de fond prin AI. Laptopul integrează atât conectivitate  WiFi 6, cât și 4G LTE, fiind gata de lucru oriunde ar fi nevoie de el. Ecranul tactil suportă stiloul digital, iar tastatura, touchpad-ul și suportul pentru palme sunt protejate cu  ASUS Antibacterial Guard. Acest strat de protecție inhibă dezvoltarea bacteriilor și rezistă în fața produselor de curățare pe bază de alcool.

Prezentarea tabletei ASUS MeMO Pad HD7

ASUS MeMO Pad HD 7 – tabletă de 7 inci pentru divertisment mobil cronic

MeMO Pad HD 7 este o tabletă reușită, cu performanțe decente grație unui procesor quad core la 1.2GHz și cu un ecran HD luminos, cu tehnologie IPS. Are un exterior plăcut și bine finisat, cântărind doar 302 grame. Este o alternativă brand la pleiada de modele aduse din China sub diverse denumiri. Să recunoaștem, prețul mic contează enorm la achiziție. Însă capcanele sunt întinse la fiecare raft. Rareori o chinezărie răspunde așteptărilor unui cumpărător.

Cine are 700 lei buget pentru o tabletă cu Android pe care să navigheze online, să comunice pe facebook, twitter și skype capturând poze decente, să trimită emailuri și să urmărească filme HD oriunde ar merge, are acum și răspunsul: MeMO Pad HD7. ASUS a demonstrat că știe să facă tablete fiabile, cu design plăcut și performanțe de top. Dacă seria Transformer Pad e pentru cei cu pretenții tehnice, VivoTab e pentru fanii Windows care caută productivitatea și pe o tabletă, MeMO Pad este pentru toată lumea care vrea să-și digitalizeze prezența fără să-i coste mai mult de un salariu mediu. MeMO Pad HD 7 este prietenă cu Youtube-ul și celelalte servicii de divertisment online, dar păstrează legătura cu offline-ul printr-un slot de card microSD, ceea ce seria Nexus reneagă din start.

Ionut Paraschiv - prezentare video a tabletei ASUS TF701T

Prezentarea tabletei ASUS Transformer Pad TF701T

Tableta ASUS TF701T este noul vârf de lance al gamei Transformer Pad. Este primul model cu Nividia Tegra 4 și aduce rezoluția de 2560×1600 de pixeli în rândul dispozitivelor mobile cu Android. Ca un vechi utilizator al modelelor din seria Transformer, am testat și TF701T pe parcursul a două săptămâni. La finalul lor mi-am spus impresiile în prezentarea video de mai jos. Procesorul din Tegra 4 își spune cuvântul în răspunsul rapid al interfeței, iar docking station-ul este cel mai bun de până acum.

ASUS TF701T intr-o prezentare video

ASUS TF701T intr-o prezentare video

O tabletă ca TF701T este perfectă pentru îmbinarea divertismentului cu munca în deplasare. Poți urmări filme la o rezoluție foarte mare, poți vedea site-urile în format Web la fel ca pe un desktop, poți comunica comod prin email/socialmedia, poți citi documentații sau cărți pe un ecran excelent și poți lucra remote pe un PC cu Windows. Autonomia de 17 ore a sistemului (tabletă + tastatura) este suficientă să nu simți lipsa vreunei prize.

Tableta are WiFi de mare viteză –  802.11a/b/g/n (dual-band) cu Miracast, care permite transmiterea conținutului video de pe tabletă direct pe un ecran HD spațios cu receiver.  Portul USB 3.0 de pe dock permite conectarea la tabletă a unui hard disk extern, transferul de date având astfel viteza maximă.

Tableta va avea la punerea pe piață – prin noiembrie 2013 – un preț de aproximativ 2400 lei (TVA inclusiv). Este un produs high-end, iar lucrul acesta se simte încă de la contactul fizic. Tableta este finisată exemplar – aluminiul îi conferă eleganță, este rezistentă și destul de ușoară. Ecranul IPS se citește din unghiuri largi, luminozitatea este mult peste medie, ajutând atunci când tableta este utilizată afară, în lumină puternică.

Urmărește prezentarea video a tabletei ASUS TF701T

Prezentarea tabletei NEXUS 7 - 2013

Prezentarea noului Google Nexus 7 (2013)

La începutul lunii august, am organizat împreună cu ASUS România o masă rotundă pentru prezentarea noului Nexus 7 – ediția 2013 în fața bloggerilor și jurnaliștilor IT. Atunci, toată lumea s-a declarat încântată de calitatea, ecranul și performanțele sale. Primul Nexus 7 a avut succes, al doilea îl va depăși cu siguranță. Vă invit să urmăriți prezentarea video de mai jos. Fără prea multe pregătiri, mi-am spus astăzi impresiile în fața camerei după aproape 3 săptămâni de utilizare. Aș lua în calcul achiziția noului Nexus 7, dacă nu aș deține deja un ASUS Transformer Prime și un telefon cu ecran FullHD.

Prezentarea tabletei NEXUS 7 - 2013

Prezentarea tabletei NEXUS 7 – 2013

Ce să faci cu un Nexus 7?

Cu un ecran FullHD, tableta de 7 inci este ideală pentru lecturi online, email-uri, socializare și browsing în momente de așteptare/relaxare/tranzit. Este bună chiar și atunci când ai nevoie de access remote pe un server sau calculator. Este ideală pentru a o împărți cu un copil, blocându-i accesul la diverse funcții și aplicații. Chiar dacă nu-i invincibil, ecranul Corning îți dă încredere că nu se va umple de zgârieturi. Nu doar cei mici se vor juca pe ea. Toată lumea o va aprecia pentru rularea de materiale multimedia. Cam astea ar fi principalele scenarii de utilizare, lista e deschisă.

Ce recomandă noul Nexus 7?

Ecranul. Cu o rezoluție de 1980 x 1200 pixeli, la o densitate de 323ppi, cu unghiuri largi de vizualizare, ecranul noului Nexus 7 este de-a dreptul încântător. Este o invitație la divertisment mobil. Dincolo de experiența multimedia, cu cât mai mulți pixeli, cu atât vezi mai multe lucruri pe ecran. Paginile web arată mai bine (în modul Web și nu Mobile), textele rămân lizibile. Performanța. Nu am întâlnit nicio aplicație mobilă în care să-i simt vreun punct slab. Experiența este fluidă, fără lag. Materialele și formatul. Este plăcut să o mânuiești, nu îți scapă accidental, poate fi ușor cuprinsă cu o singură mână, iar materialul cauciucat oferă o aderență bună. Construcția îi dă și greutatea. La 290 de grame nu te obosește, iar cel mic nu o scapă pe jos. Android 4.3 Jelly Bean.

Ce ți-ar putea displace la Nexus 7?

Absența slotului microSD. Nu știi exact când vei avea nevoie de el, dar te-ai simți mai bine în prezența sa. Absența ține însă de strategia și interesele Google. Se poate compensa cu un cititor de carduri cu cablu microUSB, dar care trebuie avut la purtător. Autonomia putea fi și mai bună. Dar 9-10 ore potrivit specificațiilor înseamnă că o poți folosi intens o zi întreagă. Nu îmi amintesc de prea multe încărcări :) Marginile destul de late. Chiar dacă permite o mânuire fără să acoperi ecranul, aceste margini puteau fi mai înguste.

Urmărește prezentarea video a noului Nexus 7

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=9hSmK5T1E_w&w=640]

Cum arata ASUS PadFone 2

ASUS PadFone 2 are un design nou si specificatii de top

Hibridul ASUS PadFone 2 a fost lansat la Milano pe 16 octombrie 2012, toată presa de specialitate și nu numai fiind cu ochii ațintiți asupra noului telefon multifuncțional. Smartphone-ul care se transformă  în tabletă este mai puternic, mai subțire, mai ușor și cu ecran mai mare. Procesorul Qualcomm Snapdragon quad-core la 1.5GHz și cei 2GB memorie RAM asigură o performanță de top pentru PadFone 2, indiferent că e folosit ca telefon sau ca tabletă.

Cum arata ASUS PadFone 2

Cum arata ASUS PadFone 2

Telefonul și sistemul ce îl convertește în tableta cântăresc împreună doar 649g, multe tablete de pe piață fiind mult mai grele. Mecanismul de prindere a fost optimizat și nu mai e nevoie de desfacerea vreunui capac pentru cuplare. Diagonala ecranului lui PadFone 2 măsoară 4.7”, dar grosimea a fost redusă la numai 9mm. Ecranul este Super IPS+ cu rezoluție HD 1280×720 fiind protejat de sticla Corning Fit Glass, ce rezistă la zgârieturi.

Camera foto este un atuu al noului PadFone. Aceasta are senzor de 13 megapixeli, diafragma f/2.4 și procesorul de imagine dedicat. Ceea ce contează foarte mult atunci când ești în mișcare e că poate face poze rapid. Iar dacă filmezi 1080p HD la 30fps sau 720p HD la 60fps ai posibilitatea să faci și poze simultan.

Telefonul este dotat cu LTE și are o masă de 135 de grame. Vor fi 2 variante de culori: negru și alb. Memoria internă este de maxim 64GB, la care se adăugă și 50GB în ASUS WebStorage (gratuit pentru primii doi ani).

Când vine în România?

PadFone 2 este așteptat în România în luna decembrie 2012. Să sperăm că Moș Crăciun se va putea aproviziona lejer și va avea și bani. La Milano au fost comunicate prețurile de 799 Euro pentru varianta cu 32GB și de 899 Euro pentru cea cu 64 GB.

Ce autonomie are PadFone 2?

Bateria de 2140mAh a lui PadFone 2 oferă 16 ore de convorbire 3G și 13 ore de browsing Wi-Fi, în timp ce bateria din PadFone 2 Station are 5000mAh și susține 36 de ore de convorbire 3G. Bateria internă din PadFone 2 Station are o capacitate suficientă și poate să reîncărce telefonul de trei ori.

Cum arată PadFone 2 – galerie foto

Prezentare video PadFone 2

Mai multe detalii găsiți în comunicatul de presă ASUS.

Câștigătorul noului laptop de gaming ASUS G

Gaming cu folos sau cum se câștigă în câteva ore un laptop de senzație

Ești gamer? Pasiune sau profesie? Indiferent ce-ai răspunde, sunt sigur că nu te-ai da la o parte de la o asemenea provocare. ASUS G55 este un laptop făcut expres pentru a te juca atunci când nu stai într-un singur loc. E nou-nouț și a venit în România alături de fratele său mai mare – G75, care-l bate la diagonala ecranului având 17″ în loc de 15″. Vezi video de la finalul articolului.

Gaming pe noul laptop ASUS G

Gaming pe noul laptop ASUS G

De curând am participat la evenimentul de lansare, care nu a fost nici conferință, nici masă rotundă. Noile laptopuri ASUS G au poposit prima dată în studioul local UBISOFT, intrând în vizorul câtorva sute de jucători „de profesie”. Dintre aceștia, 16 au avut mai multă inspirație în a descrie ce anume le-a tăiat respirația butonând noile modele. Ei au concurat apoi pe noile portabile într-o finală de gaming la care au asistat inclusiv bloggeri și jurnaliști din domeniul IT&C. Competiția s-a desfășurat pe trei titluri populare – Assassin’s Creed Revelations, Driver și Ghost Recon Future Soldier PC. Acesta din urmă fusese lansat cu doar o zi înaintea evenimentului, iar portabilele ASUS G s-au descurcat remarcabil în rularea noului titlu.

Finala de gaming ASUS G de la Ubisoft

Finala de gaming ASUS G de la Ubisoft

A fost prima ocazie cu care atât laptopurile ASUS G55 și G75, cât și noul joc UBISOFT au fost prezentate și testate în public. Ghost Recon Future Soldier folosește suportul DX11, oferind detalii vizuale cât mai realiste în cazul personajelor și a iluminării globale a scenelor. Efectele speciale au fost puse în valoare pe ecranele mate FullHD ale noilor laptopuri ASUS G. După mai bine de 4 ore de joc pe laptopurile ASUS G, finala concursului a fost câștigată de Dan Dragomir, un membru vechi din echipa UBISOFT. El s-a declarat impresionat de grafica redată de laptop, fiind extrem de fericit să plece acasă cu noul ASUS G55 câștigat în urma finalei de gaming.

Câștigătorul noului laptop de gaming ASUS G

Câștigătorul noului laptop de gaming ASUS G

Urmărește un video-reportaj realizat în urma finalei de gaming:

 

 

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

Gaming ca într-un SF cu ASUS ROG Maximus V Formula

Dacă nu ești gamer la zi, titlurile astea gen Maximus N Formula pot trece pe lângă tine precum cotațiile la bursă pe lângă un sudor. Nu am găsit altă comparație din mers. Dacă ai ceva lecturi SF la bagaj, tresari la chestiie astea ce ies din banalul PC-ului de pe birou.

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

Componente de gaming lansate de ASUS la Computex 2012

ASUS ROG Maximus V Formula este un alien al plăcilor de bază, având în circuite sevă de Intel Z77 și nutrind implicit prietenie galactică pentru ultimele 2 generații de Intel Core. Era un timp când interesul se oprea la procesoare. A fost. Acum e nevoie de mult mai mult pentru a atrage gamerul pur sânge.

Pentru cei care își moddează avionul, există Fusion Thermo, o configurație de răcire și cu aer și cu apă. Pentru cei cu urechea fină sau cel puțin pretențioasă, există SupremeFX IV. Chiar dacă i s-ar fi spus Supremus pentru a rămâne în regimul gladiator-esc, hardware-ul ăsta se specializa tot în audio. Are niște condesatori audio ELNA, care sunt fabricați în Japonia și trecuți printr-o triere atentă, și un condesator principal foarte mare de 1500uF. Sunetul este prelucrat mult mai bine și mai curat decât de un chip integrat în placa de bază. În plus, are o protecție mult mai bună la interferențe.

Apoi, pentru gamerii online, există GameFirst II, care face jocurile mai fluide și caută să elimine întreruperile din comunicațiile VoIP.

Placa de bază ASUS ROG Maximus V Formula cu ThunderFX

Placa de bază ASUS ROG Maximus V Formula cu ThunderFX

Placa vine cu un dispozitiv extern ThunderFX care constă într-un amplificator de 300ohm pentru căști. Are tehnologie de atenuare a zgomotului ambiental (ENC) cu un convertor digital-analog (DAC) cu raportul semnal-zgomot de 120dB. Include și un releu dedicat ce deconectează partea audio în momentul opririi și pornirii calculatorului. ThunderFX poate fi folosit pentru desktop-uri, notebook-uri, Xbox 360 și PlayStation 3.

Dacă vă interesează mai multe detalii despre Maximus V Formula, citiți acest comunicat de presă ASUS.

ASUS Transformer AiO cu Windows 8, pentru spor la lucru la birou

Transformer AiO sau comuniunea Windows – Android

Expoziția COMPUTEX 2012 îmi dă motive să vă scriu iar despre noile produse ASUS. După hibridul ultrabook-tabletă, iată că taiwanezii marchează o nouă premieră încrucișând un desktop cu o tabletă. Parțial tabletă, pentru că este mai degrabă un ecran wireless pentru computerul multifuncțional, ce poate rămâne pe birou.

ASUS Transformer AiO cu Windows 8, pentru spor la lucru la birou

ASUS Transformer AiO cu Windows 8, pentru spor la lucru la birou

Ciudățenia se numește Transformer AiO și o văd potrivită pentru birourile mici, simplificând întâlnirile lucrative, care sunt de regulă buluc peste monitorul unui calculator. Inclusiv leneșii dependenți de PC vor putea găsi mai des relaxarea, tolonindu-se pe canapea, luându-și alături ecranul wireless al lui AiO.

Partea interesantă Numărul 2 este opțiunea de lucra fie în Windows 8, fie în Android, în funcție de situație.

ASUS Transformer AiO cu Android, pentru comoditate pe ecran

ASUS Transformer AiO cu Android, pentru comoditate pe ecran

Transformer AiO are un ecran LED multi-touch de 18.4 inci în diagonală. Echipamentul se poate înclina și poziționa ușor pe înălțime.  E performant și pe partea audio, ASUS punându-i înăuntru tehnologia SonicMaster – cea cu sunetul de cristal și basul pronunțat.

Două asiatice simpatice ne dau mai multe indicii despre lucrul în tandem cu ASUS Transformer AiO

Două asiatice simpatice ne dau mai multe indicii despre lucrul în tandem cu ASUS Transformer AiO

ASUS TAICHI - tableta si ultrabook

ASUS dezlănțuie hibrizii – ASUS TAICHI

Gadgeturile momentului se transformă peste noapte. Față de computerele știute până acum, hibrizii amenință să preia puterea. Demarcația dintre laptop/netbook/tabletă/ultrabook/all-in-one e tot mai greu de urmărit. Miza este flexibilitatea.

ASUS TAICHI este noutatea dezvăluită la COMPUTEX 2012. Este un produs ce combină un ultrabook cu două ecrane și o tabletă multi-touch.

ASUS TAICHI - tableta si ultrabook

ASUS va pune pe piață două modele de TAICHI: de 11.6” și de 13.3”. TAICHI are câte un display IPS/FHD LED-backlit pe fiecare față a capacului. Poate fi utilizat și ca ultrabook cu tastatură QWERTY completă și cu pad, dar și ca tabletă atunci când e închis capacul. În modul tabletă multi-touch, TAICHI are suport pentru stylus electronic.

Oricum l-ai privi, cele două ecrane ale lui TAICHI apelează la același hardware. Ecranele sunt independente și pot fi folosite în același timp în scopuri diferite. Cineva poate lucra pe ultrabook, iar o altă persoană poate vedea ecranul de pe spatele capacului. Calea este deschisă dezvoltatorilor de aplicații și sper ca ASUS să se facă simțit și în acest sens încă de la punerea lui TAICHI pe piață.

ASUS TAICHI - tableta si ultrabook

TAICHI este ușor și subțire ca ASUS ZENBOOK, va folosi un procesor Intel Core de generația a treia, stocare SSD și Wi-Fi 802.11n dual band. Dincolo de specificații, așa cum zice și filosofia Happiness 2.0, valoarea va fi dată de bucuria adusă utilizatorului. Aștept să fiu pus în postura acestuia :)

Detalii despre primele anunțuri făcute la Computex 2012 puteți găsi în acest comunicat de presa ASUS.

Update: Citește și despre sistemul All in One cu tabletă wireless drept ecran, care operează și Windows 8 și Android.

Proiector portabil ASUS P1 LED

Cum să proiectezi de pe o tabletă

Majoritatea utilizatorilor încearcă să facă mult mai multe lucruri pe tablete decât au vizat înainte să le cumpere. Le duc spre limite prin multitasking, le pun ROM-uri personalizate, le schimbă frecvent aplicațiile căutând productivitate și comoditate. Vorbind despre Android, găsesc destule carențe în zona productivității office. Hibridul tabletă-netbook ASUS Transformer a simplificat operarea unei aplicații precum Polaris Office.

De curând, am încercat să proiectez o prezentare de tip powerpoint direct de pe tabletă. Am profitat de disponibilitatea în birou a unui proiector micuț și ultra-portabil. Clipul de mai jos a fost filmat (contra timp) chiar în ziua lansării comunicatului de presă despre ASUS P1 LED.

Pe scurt vă spun că P1 e mic cât palma deschisă, e cât se poate de luminos prentru categoria sa (200 lumeni) și redă o rezoluție HD, mai exact WXGA 1280 x 800 pixeli. Pornește în vreo 5 secunde, nu are nevoie de timp de încălzire, sursa lui de lumină fiind proiectată să reziste 30000 de ore.

Fiind mic, îl poți monta în diverse locuri, iar dacă proiecția nu se face perpendicular pe perete, funcția Auto Keystone corectează automat formatul imaginii. Chiar și de la un metru distanță, imaginea e foarte mare, de vreo 40 de inci.

Proiector portabil ASUS P1 LED

Dacă vrei să folosești proiectorul în deplasări la clienți, P1 e perfect din perspectiva dimensiunii și a calității imaginii. Nu îi pot compara luminozitatea cu cea a unui proiector cu lampă, în fond de cel puțin 10 ori mai mare. Dar P1 se achită exemplar în numeroase scenarii. De pildă, ne-am bazat pe micuțul proiector în extragerea câștigătorului concursului organizat de Laptopnews.ro, îl poți vedea în filmarea pusă pe Youtube.com.

Alte două vorbe în încheiere. ASUS P1 a primit Good Design Award și iF Product Design Award. Se poate comanda în România pentru vreo 1999 lei (inclusiv TVA).

Link: Comunicat de presă, fotografii, specificații ASUS P1 LED