Arhive etichete: publicitate

Reclama Heineken - The Entrance cu The Golden Age” / The Asteroids Galaxy Tour

Heineken TVC: „The Entrance” / The Asteroids Galaxy Tour – „The Golden Age”

Heineken și-a schimbat sloganul în „Open your world”, susținându-l din această primăvară cu un nou TVC. Nu are cum să-ți fi scăpat reclama, căci rulează pe toate posturile TV, se aude bine și are la bază un scenariu interesant. Dacă ai făcut însă partaj cu televizorul, ai pierdut (printre altele) melodia ce se aude în spot, „The Golden Age” a duetului danez The Asteroids Galaxy Tour. Vreau să ți-o recomand de ceva vreme, iaca, i-a sosit momentul!

Asteroizii Mette Lindberg și Lars Iversen au plecat în turneu prin galaxie din Copenhaga și s-au făcut cunoscuți prin intermediul unor clipuri publicitare. La un an de la formare, au participat în septembrie 2008 cu piesa „Around the Bend” în campania TV pentru Apple iPod Touch, lansându-și single-ul ulterior, în decembrie 2008. Au și un album complet, se numește „Fruits” și e pe piață din 22 septembrie 2009.

Revenind la Brand TVC-ul Heineken, „The Entrance” s-a filmat în Barcelona în 2010 (producție: Sonny London / regizor: Fredrik Bond). Se difuzează  în variante de 90, 60, 45 și 30 de secunde. Este însoțit de 11 filmulețe disponibile pe facebook.com/Heineken sau pe site-ul companiei – în fapt, niște saluturi de prezentare ale personajelor din clip. Agenția creativă este Wieden+Kennedy din Amsterdam.

Îmi place ideea „The Entrance” și mi se pare cu mult mai elevată, chiar dacă nu la fel de zgomotos de amuzantă ca WalkInFridge. Saluturile/Intrările în grup/lume sunt spectaculoase și acrobatice. Sloganul „Deschide-ți lumea / Open your world” duce marca de bere printre consumatori altfel decât serving the planet. De data aceasta, consumatorul este cel care merge înspre marca de bere și nu invers.

Clipul a reunit peste 280 de actori de diferite culori/etnii/vârste sugestionând universalitatea brandului Heineken. Rolul principal este jucat de un francez pe numele său Eric Monjoin.

 

The Asteroids Galaxy Tour:

The Asteroids Galaxy Tour

Duetul danez a lansat la începutul toamnei 2009 propriul videoclip pentru „The Golden Age”. Bonus pe lângă subiectul Heineken, uite și prima reclamă cu The Asteroids Galaxy Tour, cea pentru iPod Touch și care le-a deschis lumea:

Legături The Asteroids Galaxy Tour

Facebook: facebook.com/TheAsteroidsGalaxyTour
YouTube: youtube.com/user/asteroidsgalaxytour
Myspace: myspace.com/theasteroidsgalaxytour

Reclama Ifantis Parizaki cu Gummy Bear

Repulsie la prima vedere față de asocierea lui Gummy Bear cu produsul promovat de Ifantis. Justificând la rece, se știe că parizerul e mezelul cu o mare proporție de tendoane, cartilagii și piele. De ce nu ar fi ambalat vizual într-un ursuleț gumat? Din păcate, copii nu văd lucrurile așa…

Reclama Zaki Iaki Parizaki Ifantis a generat destulă vâlvă și cred că publicul vizat a luat cunoștință de apariția pe piață a noii bombe alimentare. Mai mult, în lunile de când reclama localizată cu Gummy Bear rulează pe micile ecrane, mulți copii au devenit fanii mascotei verzi și fac mutre dacă nu primesc la masă produsul în cauză.

Marketingul acesta nu a început de ieri. Copii sunt manipulați în stabilirea preferințelor alimentare prin asocierea unor produse nesănătoase cu mascote atractive și personaje de desene animate îndrăgite. Un junior va alege întotdeauna batonul ilustrat cu un erou animat, după cum ambalajele frumoase atrag adulții.

Gummy Bear e mult mai celebru decât Parizaki Ifantis. Ifantis a preluat personajul animat în promovarea produsului său în România și Grecia. Detalii despre Gummy Bear găsiți pe gummibar.net/music/. Puteți viziona mai multe clipuri neasociate cu niciun parizer. Copii vor mai degrabă mascota Gummy Bear, iar aceasta singură nu le pune în pericol sănătatea.

La reclamă înainte, la parizer înapoi!

Reclama TV la Parizaki Ifantis poate fi revăzută mai jos. Dincolo de natura produsului promovat, localizarea românească e reușită. Vocea îi aparține sopranei Mirela Zafiri (Facebook) de la Opera din Brașov. Cât despre versurile “Zaki Iaki Parizaki Ifantis / E-atat de delicios / Nu-i altul mai gustos / Cresc mare si fortos / Ifantis”, sunt doar marketing bullshit.