Arhive etichete: Eee Pad

Cum se taie paine pe o tableta Transformer la ASUS Social Media Meet

Social Media cu ASUS

Miercuri seara m-am întâlnit la un social round table ASUS cu Dan Dragomir, Bogdan Petre, Sorin Rusi, Radu Dumitru, Bogdan Mihalascu, Emil Dragotă și Auras Geambasu. S-a vorbit despre următoarele acțiuni ASUS România în social media (lansarea comunicării pe Facebook, activarea contului @asusromania, concursurile SuperBlog 2011 și BlogWars 2011). Competițiile sunt atractive pentru bloggeri prin tematică și premiile puse la bătaie. Pentru cei ce vor să lupte cu blogul, am reunit detaliile aici.

Masa a fost plină de gadgeturi expuse: de la noua serie ASUS N și netbookul Lamborghini VX 6 (pe 4 octombrie îl vom vedea și pe impozantul VX7) la Eee Pad Transformer și Eee Pad Slider. La un moment dat, am dat tabletele pe față cu Dan Dragomir, iar pozele au luat cursul Twitter instant…

Ionut Paraschiv si Dan Dragomir la ASUS Social Media Meet

Octavian Dunăre m-a surprins într-o demonstrație adhoc – am tăiat pâinea pe tableta Transformer. Fără regrete! Sticla Corning Gorilla ce acoperă ecranul tabletei a rezistat fără emoții.

Andreea a făcut poze și pentru că sharing is a good thing… iată și o galerie:


Instant ASUS round table AFTER COMPUTEX 2011

In direct de la ASUS round table – After Computex 2011

Experimentez un feeling din perioada de presă când scriu acest post în direct de la masa rotundă (de fapt, dreptunghiulară) organizată pentru ASUS în urma expoziției COMPUTEX 2011. Armata de gadgeturi din Taipei (galerie foto pe medialook.ro) și-a trimis un pluton pe strada Paris, la Noblesse. După ce Liviu Marica a dat startul, Francisc Kurko trece acum  în revistă fiecare produs nou, povestind pe lângă detaliile oficiale și din experiența sa „live” la Computex. Evident, discuțiile au început pe seama seriei ASUS UX, care a atras toată atenția în ziua conferinței Computex. Suntem cu Dan Dragomir, Bogdan Petre (imidoresc.ro), Vali Bârzoi (businesscover.ro), Sorin Rusi (laptopnews.ro), Radu Neagu (playtech.ro), Octavian Fulger (wasd.ro), Razvan Crăciun (Mediafax), Vasile Prodan (Chip) și aș putea termina articolul doar cu numele celor de la masă.

UX se adresează oamenilor care vor putere de operare și un „gramaj” mic. Designul îl face ultra-portabil și răspunde instant acestor cerințe. Oricâte comparații s-ar face, UX21 e unic prin asamblarea în aluminiu a unei astfel de forțe. Seria va fi lansată după luna septembrie ac și va cuprinde modele intre 1.1 si 1,3 Kg și ecrane cu diagonale de la 11.6 la 13.3 inci. Autonomia bateriei va fi de până la 7 ore! Poze cu ASUS UX21: medialook.ro/view_element.php?ProductId=1265

Eee Pad Transformer si Octavian Dunare la ASUS After Computex2011Eee Pad Transformer TF101 este expus aici și tocmai și-a făcut update-ul la Android 3.1 înainte să începem. Tableta este însoțită și de docking-ul Eee Station (tastatura cu plusul de autonomie) care trebuie să ajungă și ea în România. Transformer a câștigat premiile Computex “Best Choice” și “Best Design”.

Netbook-ul ASUS Eee PC X101 nu este aici, dar în slide-urile lui Feri arată foarte bine, cu 17.6mm grosime și mai ușor de 950g. Practic, Eee PC X101 poate fi strecurat într-o geantă și purtat oriunde fără să fie submotorizat (are cel mai recent procesor Intel Atom N435).

G74Sx 3D este impresionant și voi reveni cu fotografii/video. Are liniile curate, ca ale unui avion invizibil, și turează un Intel Core i7 acompaniat de 8Gb RAM și un GF-560 GTX Mobile. Chiar dacă este puternic, G74Sx 3D se menține rece datorită unei soluții termice inovatoare care folosește două ventilatoare pentru a trage aer rece din fața carcasei. L-am butonat și a reacționat excelent.

Voi reveni curând cu info post-eveniment și poze de la Octavian.

ASUS Eee Pad Transformer versus iPad

Ce a făcut ASUS Eee Pad Transformer în primele sale zile în România

Din capul locului, vă spun că e vorba sample-ul venit la reprezentanța ASUS România fix în ziua în care comunicatul de presă ASUS era lansat în eter, via email medialook.ro. În timp ce eu răspundeam prin Facebook / Outlook întrebărilor pe subiect, micul nostru prieten se lăsa atins, aprins și fotografiat prin birourile albastre. Evident, se striga: CALD, CALD, FIERBINTE!

Împlinire dorințelor vechi, Transformer-ul ajunge în premieră la imidoresc.ro. @Ferike de el, Bogdan scrie o monstruozitate de review pe care nu l-am citit integral nici până acum –  zic asta doar să verific dacă e pe recepție :)

Evident, nu am ratat concluziile lui despre Eee Pad Transformer:

Pro

  • Ecran mare si care raspunde excelent la atingerile tactile
  • Aplicatia Polaris Office
  • VideoChat-ul
  • Functionare in general impecabila, tinand totusi cont ca este un echipament de test
  • Aspect elegant, materiale si finisaje de calitate
  • Pretul

Contra

  • Ecranul este dificil de vizualizat in lumina puternica

Dacă ai o rezervă de timp pentru un text bine elaborat, te rog să intri pe www.imidoresc.ro/2011/04/04/asus-transformer-viitorul-suna-bine-part-1/. Nu am nici cea mai vagă idee despre ce va fi în part-2. În ultimele zile am citit cel puțin 78 de ecouri despre Eee Pad Transformer. Cele mai noi sunt listate aici: www.medialook.ro/view_element.php?ProductId=1171. Lista e prematură. Comparația de mai jos cu ipad-ul mi-a stat în taste! Dă click pentru zoom.

ASUS Eee Pad Transformer versus iPad

 

Nu are treabă cu România, ci cu America. Dedesubtul în linkul sursă.