Arhive categorii: Recomandate

duminica in parc

Poți face din luni, duminică iar?

Încearcă să nu pui ceasul și să dormi peste 9. Bea imediat o cafea să nu poftești la cea servită la birou. Dacă urci în mașină ocolește biroul sau mai bine, nu urca în mașină.  Nu deschide email-ul, Twitter-ul sau Facebook-ul. Stai invizibil pe Yahoo și ignoră statusurile celorlalți. Mergi în parc, îl vei descoperi liber. Mănâncă, altfel vei duce dorul catering-ului. Nu te gândi nicio clipă la ce ai de făcut, adoptă voit un calm relaxat. Nici spre seară să nu te gândești la ziua de luni, în ajutor îți va sări marți.

Dar…
duminica in parc
Uiți să oprești telefonul și apelul de la opt și 30 te ridică brusc din pat. Bei două cafele fără niciun chef și te oprești la a treia doar din rațiune. Nu urci în mașină, dar dai o fugă la un bancomat. Agitația din stradă îți amintești de cei care așteaptă câte un email de la tine. Intri online și nu știu cum un follower te direcționează pe Twitter. Din Yahoo se deschid vreo două ferestre active și o lista de offline-uri. În minte ți se formează deja lista următoarelor acțiuni. Sună iar telefonul…

Spre seară reușești totuși ceva. Ai replicat sentimentul de duminică după-amiaza.  Poți asculta totuși un Johnny Cash – Sunday Morning Coming Down.

S-au fotografiat holograme ASUS din viitor

Cândva o să-ți povestesc o experiență personală cu procesoare, chipseturi și BIOS-uri. Momentan nu vreau să-mi amintesc. Însă vineri, am aflat cum se va transforma BIOS-ul acela albastru într-o interfață de-a dreptul prietenoasă. Am aflat chiar mai multe, dar cum să povestesc o străfulgerare din viitor? M-ai putea crede nebun…

Lucrurile întâmplate și palpabile măcar și-ntr-un cadru restrâns au fost materializate pe masa aceasta cu față șifonată, semn că abia se desfăcuse cutia. În plus, noi, ăștia din IT, preferăm să încingem mai degrabă chip, decât fierul de călcat.

Seminar tehnic ASUSDeci, niște plăci de bază ASUS apăruseră acolo sub formă de hologramă și le-au permis unor jurnaliști cu tehnică într-ale IT-ului să le cunoască. Lăsând gluma la o parte, faptul că o companie globală ca ASUS a adoptat acest tip de seminarii e de-a dreptul open minded. Marketingul promovează, dacă cercetarea și dezvoltarea lucrează.

Plăcile cu Intel P67 și H6 nu au apărut încă, dar uite la ce să te aștepți din partea lui ASUS:

  • Setezi BIOS-ul cu mouse-ul, uită de Up & Down.
  • Turezi sistemul la rece (are sens expresia) pentru că așa vrea un chip maniac cu viteza (să-i zicem TPU), în timp ce alt chip zgârcit (EPU) mai că ar opri lumina. În traducere, poți să le ai pe amândouă: performanță și economie de curent :)
  • Overclocking de pe iPhone conectat prin Bluetooth la o placă de bază. Să notăm și Android, că nu e doar o chestie „i”.
  • Un câine n-ai da afară în frig, dar o placă SABERTOOTH P67, da. Nu din răutate, ci pentru că poate. Asta va fi platforma chinuită sub teste militare doar că să nu ai milă de ea.

Lucrurile spuse în termeni științifici sunt aici sau citiți-le de la oameni diplomați în overclocking:

Bilete la Roxette luni vrem!

Fanii Roxette s-au dezmorțit mai repede decât s-ar fi crezut inițial, punând presiune pe organizatori. Dar… biletele nu se lasă așteptate. Vor fi puse în vânzare luni, 15 noiembrie, online pe www.myticket.ro. Vor fi disponibile 3 categorii: Golden VIP (cu loc, în fața scenei) 350 lei, Tribuna VIP (cu loc, în tribună) 250 lei, Gazon A (în picioare) 120 lei. Câteva detalii în plus găsiți aici.

Vorba pare seacă dacă nu-i pe cântec. Uite un videoclip în loc de biscuit la cafeaua de duminică dimineața.

coperta albumului born free lansat de kid rock

All Summer Long

Întoarse din calea frigului, zilele cu temperaturi de septembrie au secerat frunzele. După ce-a suferit de-o cădere acută, cireșul din grădină e încercat de un deja-vú. Va sta iar în mijlocul unor munți albi, indicând direcția lopeților de zăpadă. Infirmată de meteo-ghicitori, ex-cea mai grea iarnă din mileniu nu și-a trimis încă ciorile să roiască pe cer.

Uite și ultima frunză, înverzită în sezon de viroze, maturizată sub un soare canicular, îngălbenită târziu în noiembrie, fără idee de decembrie. În fața căderii iminente, videoclipul unei veri întregi i se derulează prin nervurile secate de ultima clorofilă. Ascultă Kid Rock – All Summer Long.

Cum vrei un sens în toate, află că marți, 16 noiembrie, Kid Rock își va lansa albumul „Born Free”. Lansarea este însoțită de un documentar, care va fi difuzat online pe MTV.com, VH1.com și CMT.com. Îți poți face o idee despre ce e vorba, urmărind secvențele extrase de RollingStone.com:

Pe 6 decembrie, Kid Rock va concerta la Stadthalle în Viena.
Ce spui de-un shopping muzical? :) Uite track list-ul noului album:coperta albumului born free lansat de kid rock

  1. Born Free
  2. Slow My Roll
  3. Care (Feat. Martina McBride and T.I.)
  4. Purple Sky
  5. When It Rains
  6. God Bless Saturday
  7. Collide (Feat. Sheryl Crow &
  8. Bob Seger on piano)
  9. Flyin’ High (Feat. Zac Brown)
  10. Times Like These
  11. Rock On
  12. Rock Bottom Blues
  13. For the First Time (In A Long Time)
slogan_koyos_ro

Kooperativa de sloganuri

slogan_koyos_roConcursurile cu sloganuri pentru KOYOS.ro s-au încheiat. Se cunosc momentan 4 din cei 5 câștigători. S-au postat propuneri de toate tipurile. Dacă mulți au insistat pe prima impresie, a fost interesant că au existat variante cu trimitere la titanul cunoașterii. Celor care s-au documentat cel puțin prin lectura paginilor statice de pe KOYOS.ro – un salut de apreciere!

Mi-au plăcut:

  • KOYOS – Da un click, nu fi fricos! (Cristi M, participant pe Paginademedia.ro)
  • Iti lipseste ceva tare? (Daniel Botea, participant pe cabral.ro)
  • Ding-dong! (nwradu, participant pe fulgerica.com), adăugând și că Chuck Norris livrează produsele noastre
  • kooperativa de gadgeturi (La coperativa, câștigător pe monden.info)

Bun pentru a continua celebrul viral:

  • Cei shasa cai, de la Koyos ii ai! (todea mihai, participant pe Paginademedia.ro, care din păcate nu a lasat link/status FB)

Lista finaliștilor oficiali arată astfel, primele locuri fiind premiate.
Un mixaj a la DJ KOYOS: zâmbim împreună cu gadgeturi de la titani suntem mereu voioși ca-ntr-o kooperativa

Dandragomir.biz:

  1. “Zambim impreuna!” – Rusu Alexandru
  2. “De la KOYOS cumperi mereu voios!” – Stancele Bogdan
  3. “Profesionalism, promptitudine, varietate: KOYOS” – m1ha1

Fulgerica.com:

  1. “Koyos.ro – Gadgeturi de la titani” – Beniamin Husarciuc
  2. “KOYOS – Toate gadgeturile, la doar un click distanta!” – Ivan Rares
  3. “Zoom your vision” – tavi

Paginademedia.ro:

  1. “Ca sa fii mereu voios, cumpara de la Koyos!” – Alexandra Andrei
  2. “Stop imagining. Take it home!” – Cristi M1
  3. “Koyos – universul gadgeturilor tale” – Dragomir Cristina

Monden.info:

  1. “kooperativa de gadgeturi” – La coperativa
  2. “smile with us, buy from us!” – Bubul
  3. “KOYOS – Tehnologie pentru titanul din tine!” – Catalina

Cabral.ro:

  1. Koyos – un magazin serios” – Postolachi Dumitru
  2. “KOYOS are pentru fiecare!” – Daniel Botea
  3. “Fii tu insuti … Koyos!” – Andrei Dutu
dan teodorescu taxi

Taxi interpretativ

dan teodorescu taxiPentru videoclipul melodiei „Cele două cuvinte” (produs de Teo Trandafir), trupa Taxi și-a chemat colegii prin stație. Să-i spunem metodei taxi lingvistic sau interpretativ. Melodia e așa cum te-ai obișnuit. O temă simplă jucată prin cuvinte ticluite pentru un efect sonor extrem de plăcut. Dan Teodorescu apelează frecvent la metafore sau cel puțin la fraze finalizate în mod neașteptat. E emblematic pentru trupă, dar de data asta finalizarea e greoaie… Chestia e greu de zis.

Strict legat de cântec, videoclipul se înțelege de la o poștă. E ceva tineresc sau poate chiar masculin. S-au chinuit să formuleze: Vizante, Oreste, Şerban – Animal X, Dan Bittman, Cătălin Maruţă, Andi Vasluianu, Mihai Mărgineanu, Toni Grecu, Florin Chilian, Virgil Ianţu, Miţă – Bere Gratis, Tudor – Fly Project, Cornel – Vunk, Robert Turcescu, Adi Despot, Gabriel Cotabiţă, George Vintilă, Kamara, Gyuri Pascu, Leonard Doroftei, Wilmark, Cheloo, Horia Brenciu, Cabral, Smiley, Răzvan Fodor.

Un videoclip celebru care a reunit 36 de celebrități a fost realizat în cinstea lui Johnny Cash. Vă pot oferi doar linkul. Ca să dai click, dau [Paste] la lista de nume: Iggy Pop, Kanye West, Chris Martin, Kris Kristofferson, Patti Smith, Terrence Howard, Flea, Q-Tip, Adam Levine, Chris Rock, Justin Timberlake, Kate Moss, Sir Peter Blake, Sheryl Crow, Dennis Hopper, Woody Harrelson, Amy Lee, Tommy Lee, Dixie Chicks, Mick Jones, Sharon Stone, Bono, Shelby Lynne, Anthony Kiedis, Travis Barker, Lisa Marie Presley, Kid Rock, Jay Z, Keith Richards, Billy Gibbons, Corinne Bailey Rae, Johnny Depp, Brandon Flowers, Graham Nash, Brian Wilson, Rick Rubin, Owen Wilson.

roxette in 2011 la bucuresti

Roxette la București pe 30 mai 2011

roxette in 2011 la bucurestiÎmi amintesc că aveau destui fani. Plus câteva melodii optimiste. Prin 98, absolut întâmplător am câștigat chiar o casetă Have a Nice Day la Romantic. Pe scurt: După 8 ani de pauză pregătesc un nou turneu. Au marcat și Bucureștiul pe traseu, rezervând Zone Arena pe 30 mai 2011.

Revenirea lor presupune și o refacere. Marie Fredriksson a trecut printr-o operație complicată pe creier, luni de tratament și ani de pauză. În 2009 a urcat iar pe scenă alături de Per. Biletele vor fi disponibile de pe 16 noiembrie, pe myticket.ro. Pe larg, citește aici.

Delon ala…75. Alain Delon

alain delonCum nu ești suficient de riguros cu timpul tău și preferi să te abați de la ordinea cotidiană de dragul istorisirilor, Alain Delon e un pretext excelent.

Alain Delon a împlinit 75 de ani pe 8 noiembrie 2010, iar asta e o aniversare ce nu trebuie pierdută  în fuga stresantă a acestor zile. Oficial, s-a retras din cinematografie în 1998, iar sporadic mai apare în diverse piese de televiziune sau teatru, când aparițiile sale devin memorabile. S-a retras spre producție, apoi spre diverse afaceri (precum moda) în care numele său ajută desfacerii pe piață. Și-a conservat eleganța, chiar și prin refuzul de a se întoarce pe marele ecran, oricât de mare era numele regizorului. Locul său în cinematografie e rezervat cel puțin cât timp se va scrie istorie.

În urmă cu câteva zile a fost invitat la Palatul Elysee la o cină prezidențială cu ocazia vizitei liderului chinez Hu Jintao. Pe 4 decembrie va fi președintele juriului la Miss France 2011 (în direct pe TF1). Asta da activitate la 75 de ani.

Dar, revino la acel Delon. L-ai cunoscut mai întâi în niște fotografii monocrome, cu autograf. Erau defapt niște cartonașe din prin anii 70, premergătoare surprizelor din gumele de mestecat Turbo și autocolantelor cu fotbaliști de la Coppa del  Mondo. Parcă îți mai amintești și câteva filme – uneori cu subtitrări citite de părinți: Le Gang (1976), Monsieur Klein (1976), Soleil Rouge (1971), Le Samouraï (1967), Les Aventuriers  (1967), Le Guépard (1963). Din păcate, la vremea când ai început să înțelegi mai bine o peliculă, existau deja Brad Pitt și Johnny Depp. Weekend-ul viitor poți revedea un film cu Delon. Care să fie? Lucian recomandă Clanul Sicilienilor :)

Alain Delon e actorul elegant al francezilor care are voce. Melodia Comme au cinéma a fost lansată  în 1987. A avut chiar un clip și un turneu de promovare.  Turneul a fost  de bun augur. Delon a cunoscut-o pe Rosalie van Breemen, viitoarea sa soție care îi va dărui doi copii (Anouchka și Alain-Fabien). La mulți ani și felicitări!


slade run runaway

Efect energizant garantat cu Run Runaway

sladeCând vine vorba de muzici, poți dezvolta fixații. Fixațiile muzicale pot fi trecătoare, dar piesele respective rămân emblematice pentru perioade sau stări din viață. Dacă vrei o melodie cu efect de energizant, capabilă să-ți redea tonusul de liceean, ascultă Slade – “Run Runaway”. E un principiu de viață: “You like black and white / Run run away”.

“Run Runaway” a fost compusă de membrii Jim Lea și Noddy Holder, având ca inspirație imnul „There Is a Happy Land”.

Urmărește videoclipul de pe youtube și citește mai jos. A fost filmat la Eastnor Castle din Ledbury, Herefordshire (Anglia).

See chameleon
Lying there in the sun
All things to everyone
Run run away

slade run runawayMelodia a apărut pe discul “The Amazing Kamikaze Syndrome” din 1983. Pentru americani, trupa britanică a schimbat listingul și titlul albumului în “Keep Your Hands Off My Power Supply”, un an mai târziu. Dacă în Marea Britanie, “Run Runaway” nu a urcat mai sus de locul 7 în UK Singles Chart, altfel au stat lucrurile peste ocean. Ajutat și de promovarea MTV-ului, single-ul devine cel mai mare hit Slade și ține frâiele Billboard Top Tracks vreme de 2 săptămâni.

Factura, sistemul online și abonatul

Ba o promoție cu minute, ba un telefon codat în rețea, ba o ofertă integrată, ba vreun vânzător insistent. Ca român ai atâtea ocazii să îți faci abonamente de telefonie, că la un moment dat poți vedea cum ți se duc banii cu vorba…

Nu e cazul tău. Tu ai vrea să scapi de atâtea numere și să-ți arunci telefoanele pe geam. Plătești lunar aproape din inerție și te lupți cu sistemul lor informatic care refuză să-și actualizeze facturile de unul singur. Ai reclamat, te-ai conformat. Uneori, cu toată bunăvoința ta, e greu să le fii client înțelegător.

Cum ai reacționa la descoperirea unui serviciu nou-nouț ascuns fără știre în contul tău de abonat? Nu ceva scump, dar cât se poate de prezent pe factură. Nu așa că l-ai considera un test de vigilență? Cum sigur nu ți s-a recomandat lecitină în ultima vreme, vei încerca să remediezi situația. Redescoperi același sistem online cu funcții offline. Noroc cu formularul de reclamații… Mâine vei fi contactat de o voce caldă care îți va spune că a fost o greșeală regretabilă, iar suma respectivă va fi stornată luna viitoare. Îți voi spune: Felicitări, ai fost vigilent!