Arhive autor: ionut paraschiv

The Killers - Cowboys Christmas Ball

The Killers: puțin country nu-i chiar killer

The Killers e unul dintre grupurile post-2000 descoperite în perioada CityFM. L-am îndrăgit de la Jenny Was a Friend of Mine sau Mr. Brightside, două melodii de pe albumul Hot Fuss din 2004. Prima dintre ele a fost selectată de NME pe compilația Essential Bands din 2005. Au mai scos apoi chestii de apreciat ca Uncle Jonny și Read My Mind.

Dacă și pe la noi, vocaliștii de soi ies din profil cu vreo interpretare populară, la americani prin anumite zone pare a fi un must. Îmi amintesc în special de Pay Me My Money Down în interpretarea lui Bruce Springsteen – care-i de prin New Jersey și nici măcar din Texas :)

The Killers - Cowboys Christmas Ball

Revenind la The Killers, de curând am citit pe infomusic despre un nou clip pregătit cu ocazia sărbătorile de iarnă în scopuri umanitare. Este vorba de o melodie country cu vest sălbatic, cowboy și tot tacâmul. Frontman-ul Brandon Flowers se achită de datoria de cowboy de Nevada într-o manieră plăcută auzului. Am ascultat-o de câteva ori și v-o recomand:

The Killers – Cowboy’s Christmas Ball

Via: infomusic

The ManhattanTransfer - foto Alex Barbulescu

Infuzie de jazz cu The Manhattan Transfer

Când te gândești că numele trupei pleacă de la o veche gară, unde călătorii cu trenul schimbau locomotiva cu aburi cu una electrică, ai trage concluzia că melodiile lor ar putea fi niște rute. Rute spre diverse stări de suflet. Unele plăcute și optimiste, altele cu suișuri și hăuri, unele plicticoase de te fură somnul, altele energizante ca niște glume bune spuse în compartiment. A fost o săptămână plină de jazz peste zile pline de muncă, în care am ales să fac transferul de la ZENBOOK la Sala Palatului. Am fost punctual vineri la 20, când a demarat concertul The Manhattan Transfer adus în România de Emagic.

The ManhattanTransfer - foto Alex Barbulescu

Vocile extraordinare ale lui Tim Hauser, Janis Siegel, Cheryl Bentyne și Alan Paul au fost acompaniate de 4 dintre cei mai apreciați instrumentiști ai prezentului: Yaron Gershovsky (pian), Steve Hass (tobe), Gary Wicks (bass) și Adam Hawley (chitară). De fapt, vocile feminine s-au confundat uneori cu instrumentele. Mă refer în special la Cheryl Bentyne, care a interpretat o trompetă în piesa „Tutu” a lui Miles Davis. M-a emoționat veteranul Tim Hauser, unul dintre fondatorii The Manhattan Transfer, fericit că la 70 de ani a reușit să mai ajungă odată în Europa și să poată cânta inclusiv în România. L-am văzut ca pe un om dedicat muzicii pe viață, dar prins totodată de familie și normalitate.

Gândeam despre ei că sunt un gen de mașinării vocale, perfecționate să redea sunete imposibile cu eforturi minime. Mașinării însuflețitoare care le-au transmis celor 2500 de oameni stări particulare frumoase. Chiar dacă media de vârstă a fost destul de ridicată, majoritatea spectatorilor fiind trecuți de 40-45 de ani, câteva excepții mi-au sărit în ochi: tineri cunoscători, copii însoțindu-și părinții…

Vă recomand să continuați lectura unei recenzii cu fotografii pe infomusic.ro/2011/11/the-manhattan-transfer-spre-incantare-via-jazz-foto.

Lansare ASUS ZENBOOK

ASUS ZENBOOK … la prima vedere

De crezi în dragoste la prima vedere și ai deja o relație serioasă cu un laptop, poartă-te cu prudență! Subțire de 3-9 mm, cu un look impecabil, metalic, cu replica pregătită în 2 secunde de îl redeschizi spre operare, te prinde! De-l porți cu stil la braț, îți va transmite bunul gust oriunde ai merge.

Mut de uimire după ce l-am zărit, cuvintele mi-au căzut sub tastatură. Las un video entuziast să-mi reamintească de prima întâlnire cu ASUS UX21. Cu o noapte înainte de dimineața ZEN a lansării de la Intercontinental, m-am gândit să dau totul în vileag.

Povestea cu dragostea are legătură cu acest clip:

Primul cumparator de iPhone 4S in Romania de la KOYOS.ro

Primul iPhone 4S comercializat de Koyos.ro (unboxing movie)

Astăzi am profitat de vecinătatea showroom-ului Koyos.ro și am asistat la desigilarea primul telefon Apple iPhone 4S adus în România de magazinul online. Cu siguranță am fost printre primii „utilizatori” din România ai acestui nou terminal Apple, făcând involuntar în ciuda multor fani ai mărului mușcat. Fără să-mi dez-Androidizez SIM-ul, am desfăcut prima cutie pentru a vedea cu ochii mei ce anume a isterizat atâta lume până acum.

Primul cumparator de iPhone 4S in Romania de la KOYOS.ro

iPhone 4S arată absolut identic cu modelul anterior, ba chiar am căutat să văd nu știu ce striații în plus în difuzor, dar nu am găsit nicio diferență. În interior însă, un procesor dual core de data asta și un soft mai nou – iOS 5 cu Siri. Chestia asta din urmă, ce descrie în fond comanda vocală (gen apa caldă în industria IT/Telecom), s-a bucurat de același marketing ca și FaceTime – aka videochat. Așadar, nu e o invenție, dar funcționează. Fără să fiu vreun bun vorbitor de engleză am reușit să îmi verific mesageria și să îmi programez ceva în agendă.

Ecranul e foarte luminos, comparabil cu cel al lui Galaxy S2. Dacă dai luminozitatea la maxim poate fi supărător chiar… Browsingul e rapid, dar fără să simt vreun impuls în plus comparativ cu HTC Desire HD. Camera foto reacționează rapid, focalizează mai bine decât orice alt telefon ținut până acum în mâini. Are 8 Megapixeli și poate înregistra inclusiv FullHD.

Colegul meu Cornel m-a filmat într-un unboxing incognito. Data viitoare o să-i cer machiaj Elenei, care a butonat tot timpul o tastatură pentru asigurarea fundalului sonor. Fără alte interpretări, vă spun că iPhone 4S a ajuns la Koyos.ro și a început să se vândă. Fără precomenzi :)

PS: Parcă și aud mâine că au lichidat stocul.

Parcul Cişmigiu la inceput de octombrie

Octombrie, vara

Calendarul nu mai e ce-a fost odată… Cişmigiul arată de zece şi suntem în luna a zecea. Frunzele au uitat sa se arunce in picaje avântate. Soarele e vocea autoritară a sezonului, iar bucureştenii îi ascultă chemarea la bucuria naturii.

Toamna fură din fanii verii, ţinându-şi ploile şi guturaiul departe. Lacul îşi seduce plimbăretii cu raţe sălbatice ce au uitat până și ele de drumul ţărilor calde.

Haideţi în parcuri să lungim vara…
Parcul Cişmigiu la inceput de octombrie

Parcul Cismigiu la 1 octombrie

 

Parcul Cismigiu la 1 octombrie

Parcul Cismigiu la 1 octombrie

X-Mini Rave

Boxa X-Mini Rave în acțiune

Doar ce am transmis comunicatul oficial despre noul model X-Mini Rave în România și deja am primit mult feedback pozitiv. Nu putea să ne treacă un astfel de produs prin agenție fără să punem repede camera video asupra lui. Sper că mi-am amintit cum se face o prezentare dintr-o bucată :)

X-Mini Rave

Dacă press release-ul le spune pe toate cele tehnice și de marketing, ca utilizator pot confirma utilitatea receiver-ului FM și calitatea acestei boxe micuțe. După ce seri la rând am ascultat radio CityFM prin parc, apoi le-am comparat cu modelele X-Mini Max II de pe birou (care costă la fel dar nu au radio), sunt prins la mijloc. Sunetul redat de Rave e bun, dar parca prefer STEREO. Recomand acest X-Mini Rave pentru plimbări, deplasări de weekend sau ambianțe sonore de birou.

X-Mini Rave costă 189 lei (tva inclus) pe fungadgets.ro.

Eveniment Koyos.ro - programatori UPB pt ACM

Cum se pregatesc programatorii din Automatica pentru concursul ACM-ICPC

Am participat marți alături de Koyos.ro la o întâlnire cu echipa de programatori din cadrul facultății de Automatică și Calculatoare din Politehnica București. Magazinul virtual a ajutat tinerii programatori să se antreze corespunzător în cadrul unei tabere de vară organizate la Rucăr. Initiațiva merită lăudată, fiind prima dată când o echipă este ajutată încă din perioada de pregătire.

A fost o ocazie să îl revăd și pe domnul profesor Nicolae Țăpuș, în prezent prorector UPB, care coordonează echipa selectată pentru etapa regională ACM 2012 (programată în octombrie 2011): Guduleasa Alexandru Ionut, Dinu Cristian Mircea, Turbureanu Tiberiu, Parvu Andrei, Tache Alexandru, Poenaru Andrei, Tudorica Constantin-Alexandru, Iacob Radu-Cristian-Alexandru, Gîlca Mircea-Alexandru.

Eveniment Koyos.ro - programatori UPB pt ACM

Participanți la diverse concursuri de matematică, fizică și informatica în perioada liceului, programatorii de la Automatica privesc cu încredere spre etapa regională a prestigiosului concurs de programare ACM. Cum obișnuiesc să mănânce programare pe pâine de ani buni, este esențial să-și perfecționeze lucrul în echipă. La un concurs de programare, echipele abordează strategii diferite: unele își împart problemele de rezolvat, altele deleagă sarcinile specifice celor mai rapizi (unii scriu algoritmul, alții introduc codul etc). Mințile briliante trebuie să conlucreze cât mai eficient.

Eveniment Koyos.ro - programatori UPB pt ACM

Concursul în cauză – International Collegiate Programming Contest (ICPC) este organizat de ACM (Asociatia Computing Machinery) și se află la cea de-a 36-a ediție. Ocupă un loc important în ierarhia competițiilor de programare la nivel internațional. România participă din 1994 și s-a clasat de multe ori pe locul 1 la faza Regională Europa de Sud Est. Echipa din Politehnica a obținut locul 4 în 1999 și bronzul la ediția din 2005.

Eveniment Koyos.ro - programatori UPB pt ACM

Cum se taie paine pe o tableta Transformer la ASUS Social Media Meet

Social Media cu ASUS

Miercuri seara m-am întâlnit la un social round table ASUS cu Dan Dragomir, Bogdan Petre, Sorin Rusi, Radu Dumitru, Bogdan Mihalascu, Emil Dragotă și Auras Geambasu. S-a vorbit despre următoarele acțiuni ASUS România în social media (lansarea comunicării pe Facebook, activarea contului @asusromania, concursurile SuperBlog 2011 și BlogWars 2011). Competițiile sunt atractive pentru bloggeri prin tematică și premiile puse la bătaie. Pentru cei ce vor să lupte cu blogul, am reunit detaliile aici.

Masa a fost plină de gadgeturi expuse: de la noua serie ASUS N și netbookul Lamborghini VX 6 (pe 4 octombrie îl vom vedea și pe impozantul VX7) la Eee Pad Transformer și Eee Pad Slider. La un moment dat, am dat tabletele pe față cu Dan Dragomir, iar pozele au luat cursul Twitter instant…

Ionut Paraschiv si Dan Dragomir la ASUS Social Media Meet

Octavian Dunăre m-a surprins într-o demonstrație adhoc – am tăiat pâinea pe tableta Transformer. Fără regrete! Sticla Corning Gorilla ce acoperă ecranul tabletei a rezistat fără emoții.

Andreea a făcut poze și pentru că sharing is a good thing… iată și o galerie:


Blogwars 2011

Concursuri ASUS în Social Media

SuperBlog și BlogWars sunt cele două competiții anuale destinate bloggerilor și susținute de ASUS România.

ASUS este sponsor principal SuperBlog 2011 oferind premii generoase în valoare de 13000$. Pentru a câștiga titlul de SuperBlogger trebuie să te înscrii la adresa superblog.pcnews.ro și să scrii pe teme variate (de la IT și auto până la fashion și retail). Drumul spre marele premiu nu e simplu deloc, dar competiția merită asumată. Ea este organizată pentru al patrulea an consecutiv de prietenii de la SwissPlan.biz împreună cu PCNews și RACK.ro. SuperBlog 2011 se bucură și de susținerea altor companii precum Toyota, real,- Hypermarket, Autonom, Oktal.ro, Borealy, Edimax, AMD, Aventuria.ro.

Blogwars 2011

BlogWars este un concurs exclusiv ASUS și cuprinde 10 etape săptămânale. Îl organizăm la Thinker Media pentru a doua oară, anul acesta încălzindu-ne deja în două bătălii trial (laptopnews.ro vs. playtech.ro și imidoresc.ro vs. dandragomir.ro).

Mecanismul BlogWars permite existența mai multor câştigători. Fiecare combatant posesor de blog trebuie să reziste cât mai mult în bătălie şi să adune solde săptămânale a câte 100$. Poți câștiga fie ca finalist, fie ca jurat. Perioada înscrierilor se va încheia pe 9 octombrie 2011. Dacă ai un blog constant și vrei să lupți, înrolează-te pe blogwars.ro/inrolare.

Blogwars 2011 este susținut de partenerii media: pcnews.ro, laptopnews.ro, imidoresc.ro, dandragomir.biz, playtech.ro și medialook.ro.

Tombola KOYOS - Kareul de premii

Concursuri KOYOS

Concurs playtech.ro - nokia c3 si asus x52fSăptămâna aceasta magazinul KOYOS.ro susține cu premii atractive două concursuri online organizate pe playtech.ro și androidlive.ro.

Playtech își atrage cititorii cu două telefoane mobile Nokia C3 și bloggerii cu un laptop ASUS X52F cu procesor Intel i3. Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți dintre cei care se înscriu numind câteva specificații ale produselor puse la bătaie.
Link concurs playtech.ro.

Concurs androidlive.ro car kit Plantronics K100Site-ul de nișă Androidlive.ro se adresează celor care obișnuiesc să vorbească mult la volan. Premiul este un car kit Plantronics K100, un produs nou și premiat la CES 2011. Participanții vor vota un telefon Android din oferta KOYOS și vor primi imediat pe email un voucher de 3% reducere pentru achiziție. Și în cazul concursului de pe androdilive.ro, premiul va fi acordat celui tras la sorți.
Link concurs androidlive.ro.

În paralel, tombolele săptămânale KOYOS – Kareul de premii mai au de oferit două premii. După ce se va câștiga și aparatul Canon IXUS 300HS, îi va veni rândul laptopului ASUS X52F.

Link detalii despre participarea la tombola KOYOS.

Tombola KOYOS - Kareul de premii