Arhive categorii: Piaristice

K73 Milieu Theme Right Back Open

Laptopuri ASUS ilustrate cu Răpirea din Serai și macrameuri românești

Primele laptopuri ASUS K au fost lansate la începutul lui 2009 și au adus două lucruri noi: sistemul de răcire IceCool și tehnologia Infusion privind realizarea unor exterioare estetice și rezistente împotriva zgârieturilor. Tema vizuală de aplicată modelelor de atunci – K40, K50 și K70 – era cea a Dominourilor.

Seria a avansat, iar acum avem de-a face cu K43, K53 și K73 (cu ecrane de diferite dimensiuni), despre care am scris și în comunicatul de presă (vezi pe medialook.ro). Temele cromatice sunt mult mai diverse. Astăzi am aflat de două motive vizuale, care vor stârni cu siguranță nostalgie în rândul utilizatorilor din România: Răpirea din Serai și macrameurile. Întors recent din Taipei, Octavian a încercat să-mi spună ceva pe Facebook despre viitoarele produse, dar la asta chiar nu mă așteptam…

Cine n-a avut parte de carpetă de perete cu Răpirea din Serai ar putea să-și ia în curând un laptop cu clapa ecranului ilustrând celebra scenă, care l-a inspirat până și pe Mozart…

K73 Abduction from the Seraglio Right Back Open

K73 Abduction from the Seraglio (click 2 zoom)

Ceva autentic românesc ca și ciocolata cu rom ieșea din ghemurile de bumbac mercerizat pe care românii îl exportau cu Daciile pe la bulgari și turci, imediat după Revoluție. Macrameurile care puneau praful în evidență pe mobilierul lăcuit și dădeau ocupații nocturne femeilor casnice au ajuns teme vizuale pentru laptopuri. No comment.

K73 Milieu Theme Right Back Open

K73 Milieu Theme (click 2 zoom)

Am găsit o ilustrație sonoră adecvată pe Youtube. Finalul operei lui Mozart s-ar asculta ceva mai profund pe un K73 – Abduction from the Seragli.

PS: Liviu, dacă le aduci în timp util, putem facem concurs de brodat în loc de BLOGWARS :)

Aparate foto digitale cu până la 15% mai ieftine la KOYOS

promotie koyos.ro la camere foto

KOYOS.ro a lansat astăzi o campanie primăvăratecă pe tema camerelor foto digitale compacte. Dacă vrei un aparat mai ieftin cu 10% decât promoțiile din online-ul românesc, trebuie să te abonezi la newsletter și să postezi un mini-review/comentariu util și pertinent despre orice aparat din cele listate pe KOYOS.ro. Clienții existenți primesc un discount mai mare, de 15%. Promoția durează până pe 8 martie inclusiv.

Dacă nu știi deja, KOYOS.ro e magazinul distribuitorului IT&S S.A. – importator Canon, Dell, NEC, Sharp etc. Evident, promoția le valorifică experiența din domeniul foto-video.

Stocul promoției acoperă o plajă largă de aparate Canon, Olympus, Nikon și Sony, cu prețuri începând de la 289 lei și până la 2299 lei (iar acesta-i prețul lui CANON PowerShot G12 la care ai putea economisi chiar 344 lei).

Participanții trebuie să fie abonați și să fi publicat un comentariu valid pentru una dintre camerele foto listate.

  • Codul de discount 15%: martie15_29863979
  • Codul de discount 10%: martie10_36764276.

Promoția este promovată pe cabral.rosubiectiv.rofulgerica.com. Toate detaliile sunt disponibile pe blogul KOYOS.

De ce ți-ai schimba camera foto?

Camerele digitale au devenit demult timp produse comodity, iar progresul tehnologic impune schimbarea lor la aproximativ 2-3 ani. Dincolo de uzura morală și fizică, alți factori pentru schimbarea unui aparat foto digital pot fi:

  • îmbunătățirea calității de fotografiere digitală: mă refr în special la rezoluție, stabilizator de imagine, ISO etc
  • creșterea rezoluțiilor monitoarelor și ale televizoarelor LCD pe care sunt redate fotografiile și filmele
  • noile funcțiile incluse de filmare video HD/FullHD sau de fotografiere în condiții aparte (subacvatic, noaptea etc) și interoperabilitatea noilor aparate cu sistemele multimedia
  • accesibilitatea imprimării fotografiilor și nevoia unor rezoluții mai bune pentru print
  • camerele digitale au devenit din ce în ce mai compacte, iar mediile de stocare mai rapide și spațioase
  • românii călătoresc și merg la concerte din ce în ce mai mult

Tu ce motive ai găsi să schimbi un aparat foto? Dacă te grăbești, bifează o opțiune de răspuns la întrebarea următoare.

[poll id=”2″]


 

ASUS, primul care pune pe piață plăcile de bază și laptopurile cu chipseturile Intel Sandy Bridge revizuite

Pe 31 ianuarie Intel ne-a lăsat mască prin raportarea unei probleme de design în chipset-urile Intel Seria 6, cele care acompaniau noua generație de procesoare. De și mai mare impact a fost efortul global de retragere de pe piață și de înlocuire a produselor care se dovedeau afectate de această problemă. O parte a presei a titrat că procesoarele Sandy Bridge ar fi defecte fără a înțelege bine situația. Nu procesoarele erau cele afectate, ci chipseturile „Cougar Point” responsabile de comunicarea procesoarelor cu hardware-ul din sistem. Și mai exact, problema apărea când chipset-urile comunicau cu dispozitivele SATA (hard disk-uri și unități optice) conectate pe porturile de la 2 la 5. Prin urmare, utilizatorii care aveau cuplate doar un hard disk și un DVDRW (pe porturile 0 și 1), nu ar fi decoperit niciodată vreo problemă.

Cum chipset-urile stau pe plăci de bază, acestea sunt produsele cu adevărat afectate. Iar atunci când plăcile stau în computere brand sau în laptopuri, sistemele preiau problema. Fiecare producător de plăci de bază sau de PC-uri a anunțat rapid sau mai greoi câte un plan de acțiune bazat pe comunicarea lui Intel. Toate aceste planuri se bazau pe primirea noilor chipset-uri de la Intel.

Ieri am aflat că ASUS este prima companie care a început livrarea produselor finite (plăci de bază și laptopuri) cu chipset-urile Sandy Bridge revizuite. Ca să recunoască produsele revizuite, cumpărătorii trebuie să caute etichetele alăturate “New Revision Certified Design”. Ele sunt lipite în zona tastaturii sau chiar pe ambalaj. Produsele astfel etichetate sunt complet revizuite și funcționale. Pe segmentul notebook-urilor, ASUS demarează livrarea modelelor revizuite G73SW, N53SV și N53SN, urmate apoi de N43SL, N43SN și N73SV.

În privința noilor plăci de bază ASUS, utilizatorii pot indentifica exemplarele revizuite prin etichetele “New B3 Revision” de pe ambalaje și produse. Versiunile chipset-urilor pot fi verificate și prin  BIOS, ASUS SATA Verifier sau utilitarele CPUID și CPU-Z.

Surse:

Reporterii de răzBLOG despre lupta playtech.ro versus laptopnews.ro

Azi dimineață s-au auzit primele transmisiuni. Reporterii de răzBlog au accesat platforma BLOGWARS urmărind lupta începută între două site-uri de tehnologie extrem de populare: playtech.ro și laptopnews.ro. Bătălia se dă în scris, iar laptopul ASUS U36 pare să fi fost un pretext numai bun de luat în POST-uri. Reporterii se întrec și ei în chestionare pentru un netbook ASUS EeePC. Ei vor decide articolul câștigător până la sfârșitul acestei săptămâni. Va fi cel care va strânge cel mai mare număr de suporteri.

Aseară cunoșteam doar două permalink-uri, fără să am habar despre texte sau blondele însoțitoare. Lucrurile au fost programate pentru 8 dimineața, când frontul BLOGWARS avea să fie redeschis. Felicitări editorilor! Înainte de toate, cele două echipe au încercat autodepășirea!

Citește articolele, completează chestionarul, câștigă netbook-ul ASUS EeePC!

Poți vota materialele în calitate de Reporteri de răzBLOG, completând chestionarul de pe www.blogwars.ro până duminică 20 februarie, ora 23:59. Una dintre întrebările din chestionar se referă la susținerea unuia dintre cele două articole:

blogwars2011: u36 testat de playtech.roCartonul cutiei in care zac aproape de cand m-am nascut mai ca nu estompeaza cu nimic zgomotele de afara. Lumina puternica care se insinueaza cu insistenta pe la colturi ma face sa cred ca sunt in sfarsit pe cale sa-mi implinesc destinul. Cred ca, dupa cele mai lungi si de altfel singurele luni din viata mea, am ajuns in sfarsit acolo unde trebuie sa fiu. Un loc ciudat, cu o limba stranie, pe care nici macar nu sunt foarte sigur ca o pronunt corect. Reft, sau rift, sau ruft. Ba nu, raft. Sau cel putin asa cred ca ii zice…

Citește continuarea pe http://playtech.ro/blogwars-2011-valentine-story/

blogwars2011: u36 testat de laptopnewsCa să lăsăm deoparte toate prejudecăţile şi stereotipiile ce asociază tehnologiile de vârf cu genul masculin, trebuie neapărat să subliniem că laptop-ul Asus U36JC este ideal şi pentru domnişoare. Având diagonala display-ului de doar 13.3 inch şi cântărind aproximativ 1.66Kg, poate fi transportat cu uşurinţă şi în genţile doamnelor. Uneori mă întreb ce ascund femeile în acele genţi “uriaşe”. Cred că au laptop-uri. Nu trebuie să căraţi mereu încărcătorul. Bateria cu 8 celule asigură o autonomie de până la 10 ore şi datorită tehnologiei Super Hibrid Engine.

Citește continuarea pe http://laptopnews.ro/votati-laptopnews-ro-start-duel.html

Lupta este televizată :) vimeo vs. youtube

Andrei pregătește noul Studiu despre comerțul electronic în România

Nu s-au stins încă ecourile Galei Premiilor eCommerce (GPeC) și aflu de la Andrei despre o inițiativă binevenită în zona e-commerce, un studiu la zi despre comerțul online din România. Va fi vorba de o completare a “Studiului privind Dezvoltarea Comerțului Electronic din România”, realizat tot de Link 2 eCommerce la solicitarea ANCOM în octombrie 2008.

Studiu despre comertul electronic de la GPeCAndrei, Bogdan și Liviu au conceput un nou chestionar cu vreo 70 de întrebări. L-au urcat pe net  AICI unde  așteaptă răspunsuri din partea consumatorilor obișnuiți până pe 15 ianuarie 2011. Cum voluntariatul funcționează mai bine cu premii, respondenții vor fi recompensați în cadrul unei tombole finale cu o sumedenie de surprize. Se vor răspunsuri sincere, iar magazinele online găzduite în cloud-ul mioritic au tot interesul să stimuleze comunicarea pe această temă. Nici bloggerii sau advertiserii n-au motive să stea cu textele în draft.

Tot Andrei ne asigură că va da sfoară în țară cel puțin un rezumat al evaluărilor în martie 2011. Ar fi un mărțișor numai bun de asimilat în piață. Sondează, click pe bannerul alăturat!

slogan_koyos_ro

Kooperativa de sloganuri

slogan_koyos_roConcursurile cu sloganuri pentru KOYOS.ro s-au încheiat. Se cunosc momentan 4 din cei 5 câștigători. S-au postat propuneri de toate tipurile. Dacă mulți au insistat pe prima impresie, a fost interesant că au existat variante cu trimitere la titanul cunoașterii. Celor care s-au documentat cel puțin prin lectura paginilor statice de pe KOYOS.ro – un salut de apreciere!

Mi-au plăcut:

  • KOYOS – Da un click, nu fi fricos! (Cristi M, participant pe Paginademedia.ro)
  • Iti lipseste ceva tare? (Daniel Botea, participant pe cabral.ro)
  • Ding-dong! (nwradu, participant pe fulgerica.com), adăugând și că Chuck Norris livrează produsele noastre
  • kooperativa de gadgeturi (La coperativa, câștigător pe monden.info)

Bun pentru a continua celebrul viral:

  • Cei shasa cai, de la Koyos ii ai! (todea mihai, participant pe Paginademedia.ro, care din păcate nu a lasat link/status FB)

Lista finaliștilor oficiali arată astfel, primele locuri fiind premiate.
Un mixaj a la DJ KOYOS: zâmbim împreună cu gadgeturi de la titani suntem mereu voioși ca-ntr-o kooperativa

Dandragomir.biz:

  1. “Zambim impreuna!” – Rusu Alexandru
  2. “De la KOYOS cumperi mereu voios!” – Stancele Bogdan
  3. “Profesionalism, promptitudine, varietate: KOYOS” – m1ha1

Fulgerica.com:

  1. “Koyos.ro – Gadgeturi de la titani” – Beniamin Husarciuc
  2. “KOYOS – Toate gadgeturile, la doar un click distanta!” – Ivan Rares
  3. “Zoom your vision” – tavi

Paginademedia.ro:

  1. “Ca sa fii mereu voios, cumpara de la Koyos!” – Alexandra Andrei
  2. “Stop imagining. Take it home!” – Cristi M1
  3. “Koyos – universul gadgeturilor tale” – Dragomir Cristina

Monden.info:

  1. “kooperativa de gadgeturi” – La coperativa
  2. “smile with us, buy from us!” – Bubul
  3. “KOYOS – Tehnologie pentru titanul din tine!” – Catalina

Cabral.ro:

  1. Koyos – un magazin serios” – Postolachi Dumitru
  2. “KOYOS are pentru fiecare!” – Daniel Botea
  3. “Fii tu insuti … Koyos!” – Andrei Dutu
seminar (imidoresc.ro, itfiles.ro, pcmhz.com, techzone.ro, softpedia.com, playtech.ro)

Ce s-a fotografiat acolo?

Din ciclul „nu ai fost acolo / să vezi tot ce am văzut”, dar nici dacă veneai nu ai fi avut vreun răspuns. Astăzi, dimineața a început cu multă cafea. A mai fost parcă ceva… lasă că până luni nu mai e mult și o să-ți amintești aproape totul. Oare ce fotografiau acolo: Bogdan, Radu, Sorin, Bruno, celălalt Bogdan și celălalt Radu, adică: imidoresc.ro, itfiles.ro, softpedia.com, techzone.ro, pcmhz.com, tvr.ro/zonait și playtech.ro.seminar (imidoresc.ro, itfiles.ro, pcmhz.com, techzone.ro, softpedia.com, playtech.ro)

paharul de apa cumpana

Paharul cu animăluțe

paharul de apa cumpanaDin fericire, animăluțele sunt pe exteriorul paharului și nu în conținut. Paharele albe de unică folosință de la Cumpăna au de ceva vreme o temă grafică cel puțin stranie. E o reclamă, mi-a spus cel care urca bidoanele cu apă.

Apa potabilă nu trebuie să conțină micro-organisme.  Preferi un sentiment de încredere atunci când duci la gură un pahar cu apă. Unul desenat cu animăluțe acvatice mi se pare similar discuțiilor total nepotrivite în timp ce servești prânzul cu colegii.

Nu găsesc nicio rațiune ca un furnizor de apă potabilă să-și dorească inducerea în mințile băutorilor a unor idei contrare atributelor primare ale unui astfel de brand – siguranță, calitate… Nu cunosc detalii despre execuție, dar mi se pare că designerul a urmărit înainte de toate să se limiteze la două culori.

În acest context, mesajul „Chiar și seara, la tine Acasă!” te îndeamnă să clătești de două ori cana de cafea.

daliana barbuica

Daliana: tot presă, dar lifestyle

daliana barbuicaDaliana a schimbat presa de business cu lifestyle-ul. De ieri este marketing manager pentru Attica Media, care editează titlurile Instyle, Men’s Health și Playboy.

N-o să aleagă iepurașii,  ci se va concentra pe planurile de marketing ale publisher-ului. Se pare că online-ul va conta tot mai mult anul viitor. Doar ce au lansat versiunea beta a lui Playboy.ro.

Daliana Bărbuică a început să lucreze în domeniul relațiilor publice la Siveco. După Tornado Sistems, a schimbat registrul IT și continuat prin PR la Realitatea-Cațavencu, în cadrul diviziei Business.

concurs slogan koyos

Brainstorming KOYOS

concurs slogan koyosM-a întrebat cineva de ce-ar avea nevoie de slogan un magazin cu numele KOYOS. Descopăr des nume de site-uri în offline, pe numere de înmatriculare, pe portiere auto, pe scări rulante, pe stâlpi, pe uși.  Îmi fac o primă impresie pornind de la nume și context.  Verific online doar dacă mi-a stârnit interesul și memoria îmi funcționează în parametri. E un sentiment plăcut să descoperi mult mai mult decât te aștepți. Cam așa stă treaba în cazul lui KOYOS.ro. Continuă să citești